Mitingul muncitorilor de la Dacia s-a încheiat cu "Hora Unirii"

Mitingul de protest de la Mioveni la care au luat parte, astăzi, aproximativ nouă mii de angajaţi de la Dacia şi sindicalişti ai Blocului Naţional Sindical s-a încheiat, în jurul orei 13.30, când manifestanţii au cântat şi au dansat "Hora Unirii".

Pe toată durata manifestaţiilori, angajaţii Dacia au scandat lozinci precum "Unitate", "Nu plecăm" şi "Hoţii", fluierând şi huiduind de fiecare dată când liderii sindicali au vorbit, de la tribună, despre administraţia uzinei.

Manifestanţii au avut pancarte cu mesaje precum: "Ne cerşim existenţa" şi "Respingem asuprirea francezilor" şi bat în tobe şi au adus la protest un sicriu şi o cruce pe care scrie "Mafia", pentru a sugera că administraţia Dacia ar vrea să îngroape industria autohtonă de autoturisme.

La miting au participat, în semn de solidaritate cu angajaţii Dacia, sindicaliştii de la Federaţia Univers, sindicatele Poştei Române din Bucureşti, Dâmboviţa, Dolj şi Olt, filialele BNS Olt şi Dolj, Sindicatul Automobile Craiova, Sindicatul ArcelorMittal Galaţi şi reprezentanţi ai Sindicatului CGD Cleon Renault din Franţa.

Patronii francezi au oferit ieri o creştere salarială de 130 de lei, pe care sindicaliştii au refuzat-o şi de această dată.

Deşi mitingul a fost programat pentru orele 12:00-14:00, oamenii s-au adunat deja în centrul oraşului Mioveni. Patronatul le-a oferit creşterea salarială cu 130 de lei, de la 1 ianuarie, şi 26 de lei, de la 1 septembrie, precum şi o primă pentru participarea la profit, în valoare de de 1.128 de lei.

„Am refuzat această ofertă din start. Nu numai pentru că ea nu e nici măcar apropiată de cerinţele noastre, dar francezii vor să ne reducă perioada de concediu de la 20 de zile la 15 zile“, ne-a declarat Nicolae Pavelescu, liderul de sindicat de la Dacia.

Ieri, a avut loc la Tribunalul Piteşti prima înfăţişare în procesul intentat sindicatului de conducerea uzinei, pentru ca această grevă să fie declarată ilegală. Un nou termen al procesului va avea loc pe 2 aprilie.

Tăriceanu: "Să nu mulgi vaca până nu dă lapte!"

Tăriceanu a subliniat că greva angajaţilor de la Dacia este o problemă care vizează sindicatul şi conducerea întreprinderii, aceasta fiind privatizată, iar Guvernul nu are "niciun cuvânt de spus" în această privinţă.

"Eu pot să înţeleg dorinţa celor care sunt angajaţi de a avea venituri cât mai mari. În acelaşi timp, cred că trebuie să înţelegem că întreprinderile pot să îşi permită majorări de salarii care să nu le pericliteze rezultatele economice şi financiare", a arătat şeful Executivului. Premierul a ţinut să îşi exprime însă părerea cu privire la acest subiect prin intermediul unui proverb.

"V-aş putea spune în legătură cu acest lucru o vorbă românească foarte veche, care spune aşa: "Să nu mulgi vaca până nu dă lapte!" Cred că în foarte multe locuri din ţară atunci când vorbim de afaceri, fie că sunt ale statului, fie că sunt private, acest proverb are mult sens", a declarat prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 13:55