Mită uriașă pentru un dosar de pensionare. Escrocii l-au făcut miner în acte

În timp ce aștepta, liniștit, să îi vină pensia, un bărbat s-a trezit cu poliția la ușă. Atunci a aflat că a dat o mită uriașă degeaba unor escroci care i-au promis rezolvarea dosarului de pensionare.

Doi bărbați au fost trimiși în judecată într-un dosar de corupție după ce au falsificat un dosar de pensionare.

Efortul lor nu era degeaba. Un bărbat, din județul Neamț, care mai avea nevoie de doi ani de muncă pentru a ieși la pensie, legal, le-a promis o mită uriașă: 10.000 de lei, pentru rezolvarea acestei probleme.

De fapt, așa cum arată ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție Neamț, cei doi escroci au profitat de faptul că „moșul are bani” și l-au convins că pot rezolva ei problema.

Ancheta finalizată acum a demarat la sesizarea Casei de Pensii Neamț care a descoperit falsurile din dosarul întocmit în urmă cu patru ani.

Printre documentele falsificate se numără și o adeverinţă emisă de Compania Naţională a Uraniului – Exploatarea Minieră Crucea 1 prin care bărbatul grăbit să iasă la pensie a fost făcut…miner, în acte.

 

Cazul a fost instrumentat, mai întâi, la Parchetul Bicaz, care a declinat competența către Parchetul Neamţ, prin ordonanţa din 8 august 2016, motivat de faptul că în cauză existau indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită și alte infracțiuni de corupție, precizează DGA.

Anchetatorii au stabilit că în cursul anului 2015, unul dintre inculpați l-a abordat pe bărbat la domiciliul acestuia din județul Neamţ şi s-a oferit să-i obţină pensie pentru limită de vârstă, deşi martorul nu avea vechimea necesară în muncă.

„În acest sens, a pretins suma de 10.000 lei, din care a primit 1.000 lei, în prezenţa unei martore”, a transmis DGA.

În primăvara anului 2016, escrocul l-a „plimbat” pe bărbatul din județul Neamț, devenit martor denunțător în dosar,  în municipiul Gheorgheni, județul Harghita, la Casa  de Pensii.

„Binvoitorul” avea asupra sa cartea de muncă a bărbatului pe care îi trecuse, în fals, ani de muncă și era completată, în mod fraudulos, de la punctele 17 la 80.

„După studierea actelor, un funcţionar din respectiva autoritate le-a comunicat că nu se poate acorda pensie, întrucât lipsesc doi ani de vechime în muncă, deficienţă pe care inculpatul s-a angajat să o remedieze. Totodată, inculpatul s-a ocupat şi de obţinerea unui alt înscris falsificat, respectiv o adeverinţă emisă de Compania Naţională a Uraniului – Exploatarea Minieră Crucea 1”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Apoi, susțin anchetatorii, în ziua de 18 mai 2016, escrocul l-a dus pe bărbat la „o relație” de a lui din municipiul Piatra Neamţ.

De fapt, era un complice al individului care i-a cerut omului suma de 2.000 lei, din care 1.000 lei pentru funcţionarul de la Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, restul fiind partea sa.

Bărbatul s-a conformat și a retras banii din bancă pe care i-a dat celui de al doilea escroc.

După finalizarea anchetei, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț a dispus trimiterea în judecată a celor doi indivizi pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, dare de mită, înşelăciune, complicitate la uz de fals, complicitate la dare de mită,  tentativă la înşelăciune, complicitate la cumpărare de influenţă, tentativă la înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, și furt, în legătură cu dosarul de pensie al unei persoane în care existau suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni de corupție.