O invitaţie pe Facebook care-i îndemna pe tineri să meargă la vot, în schimbul unei intrări libere la strand s-a finalizat cu dosare penale pentru mită electorală. Oamenii legii au verificat două ştranduri din Timişoara, pentru a vedea dacă informaţia este adevărată. Şase persoane au ajuns la audieri.
Este vorba de ştrandul No Name, al cărui patron este apropiat liberalilor, şi unde au avut loc mai multe petreceri electorale în primăvară. Al doilea stabiliment este Heaven, în jurul căruia există pe rol un dosar în care procurorii DNA l-au tirmis în judecată pe fostul director al Direcţiei Patrimoniu din Primăria Timişoara, împreună cu alţi 4 funcţionari publici, pentur un "tun" de 220.000 de euro, dat bugetului local.
"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Secţiei 2 Poliţie Timişoara, cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale, au acţionat la două ştranduri din oraş. Aici au constatat că toate persoanele care prezentau dovada că au mers la vot, arătând actul de identitate cu ştampila specifică, nu au mai plătit intrarea", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea La sediul poliţiei au fost conduse şase persoane pentru audieri. Printre acestea, angajaţi ai ştrandurilor care aveau obligaţia să ofere bilete contra taxei de acces în ştrand. Oamenii legii au întocmit acte de constatare pentru mită electorală, iar cercetările continuă sub directa supraveghere a Parchetului.