Deşi sunt etichetate drept fragile, femeile au un sistem imunitar mai puternic decât cel al bărbaţilor, care le ajută să se îmbolnăvească mai puţin şi să se vindece mai repede.
În timp ce bărbaţii sunt ţintuiţi la pat de o răceală uşoară, femeile merg la serviciu sau rezolvă treburi gospodăreşti chiar şi atunci când sunt bolnave. În astfel de situaţii, nu este vorba neapărat despre modalităţi diferite de a privi boala, ci despre diferenţe majore între sistemele imunitare ale celor două sexe. Medicii ne explică de ce, în ciuda aparenţelor, femeile sunt mai rezistente decât bărbaţii. Rezistenţa, programată genetic Potrivit unui studiu publicat recent în revista de biologie Bio Essays, femeile sunt programate genetic să fie mai rezistente la infecţii şi chiar la boli precum cancerul. Oamenii de ştiinţă susţin că secretul femeilor este reprezentat de un duplicat al cromozomului X. Acesta este cel care dă sexul feminin, dar în acelaşi timp se crede că respectivul cromozom le oferă acces femeilor la molecule care pot regla nivelul proteinelor necesare sistemului imunitar, micromolecule de acid ribonucleic (ARN). Se crede, de asemenea, că aceste molecule mici pot opri producţia anumitor proteine care favorizează dezvoltarea cancerului. "Gena care asigură imunitatea corespunzătoare a organismului este situată pe cromozomul X. Femeia, având doi cromozomi X, are automat o şansă dublă la un sistem imunitar puternic", explică Maria Puiu, profesor doctor în genetică medicală la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş", din Timişoara.
Cromozomul Y, care dă sexul masculin, nu poate compensa pentru dublarea genei de imunitate în cazul femeilor. Acesta şi este motivul pentru care mortalitatea este mai crescută, în primul an de viaţă, în rândul bebeluşilor de sex masculin decât al celor de sex feminin, adaugă specialistul. În acest mod poate fi explicată şi speranţa de viaţă cu 10% mai mare în cazul femeilor. Hormonii feminini previn îmbolnăvirea Un specialist american în microbiologie moleculară vine cu o explicaţie care aduce în prim plan un alt aspect - hormonii. Se consideră că hormonii responsabili de schimbările care au loc în organismul femeilor ar putea avea un rol în prevenirea îmbolnăvirilor. "Multe dintre celulele noastre imune au receptori pentru hormoni precum estrogenii, ceea ce înseamnă că estrogenii pot regla funcţionarea acestor celule şi modul în care ele răspund la microbi sau alergeni", explică Sabra Klein, asistent universitar la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, din Statele Unite. Specialistul adaugă că sistemul imunitar al femeilor este mai puternic atât datorită hormonilor, cât şi datorită genelor. Femeile, mai predispuse la boli autoimune Pe de altă parte, sistemul imunitar al femeilor poate fi atât de puternic încât să declanşeze o afecţiune autoimună, un termen care înglobează bolile în care organismul ajunge să atace propriile celule. Studiile arată că femeile sunt mai predispuse la boli precum lupusul sau artrita reumatoidă. "Cine lucrează mai mult poate greşi mai mult", explică geneticianul Maria Puiu această predispoziţie. "Astfel de boli apar ca urmare a unui dezechilibru sau a unei mutaţii determinate de un factor de mediu", adaugă medicul. EXPLICAŢII De ce trăiesc femeile mai mult În toate culturile, femeile au o speranţă de viaţă mai mare decât bărbaţii. Chiar dacă stilul de viaţă al femeilor s-a schimbat (muncesc, beau, fumează, sunt supuse stresului), decalajul nu numai că nu s-a redus, dar s-a şi adâncit în favoarea lor. "Există mai multe explicaţii: femeile merg la medic mai des decât bărbaţii, iar cromozomii feminini sunt mai rezistenţi, ceea ce arată că e greşit conceptul de sex slab. Nu în ultimul rând, activitatea femeilor nu este atât de solicitantă: bărbaţii duc greul muncilor fizice, care diminuează mult mai rapid rezervele biologice decât activitatea intelectuală", explică gerontologul Ana Capisizu, de la spitalul "Sfântul Luca" din Bucureşti. "Gena care asigură imunitatea e situată pe cromozomul X. Având doi cromozomi X, femeia are automat şanse duble la un sistem imunitar puternic." MARIA PUIU, profesor genetică UMF Timişoara Citiţi şi:
- De ce intelectualii, femeile şi cei căsătoriţi trăiesc mai mult
- Oamenii care trăiesc mult nu au neaparat un stil de viaţă sănătos
- Concluzie surprinzătoare: Oamenii fericiţi mor mai repede decât stresaţii