MIT SPULBERAT. O serie de alimente despre care se credea că fac bine inimii nu au niciun efect

Un studiu recent distruge pur şi simplu mitul conform căruia o listă lungă de alimente ar face bine sănătăţii inimii.

Acizii graşi şi Omega 3 nu au niciun efect asupra mortalităţii de orice cauză, prin urmare nici asupra mortalităţii provocate de bolile de inimă, accident vascular cerebral, sau infarct, indiferent dacă aceşti compuşi sunt luaţi ca suplimente alimentare sau prin consumul de peşte gras, cum ar fi sardine şi somon, a declarat o echipă de experţi greci de la Universitatea din Giannina. Grecii au ajuns la această concluzie analizând studiile clinice care au inclus un total de peste 68.000 de persoane, relatează agenţia de ştiri REUTERS. Cu zece ani în urmă, se credea că acizii graşi omega-3 au un puternic efect protector asupra sănătăţii, chiar dacă nu se cunoştea mecanismul lor de acţiune. Oamenii de ştiinţă au afirmat că prin consumul de omega-3 se modifica numărul trigliceridelor în sânge şi se reduceau problemele legate de ritmul cardiac, reglându-se şi tensiunea arterială. De atunci, atitudinea faţă de acest ingredient alimentar s-a schimbat din ce în ce mai mult. La începutul acestui an, o echipă sud-coreeană a realizat un studiu pe un eşantion de 20.000 de participanţi şi a constatat că omega-3 nu are niciun efect asupra bolilor de inimă şi a mortalităţii.