Cel care i-a conservat creiewrul lui Einstein după moarte este doctorul Harvey, care a încercat prind diferite experimente să afle secretul geniului în fizică. Acesta nu a reşit să dezvăluie de ce Albert Einstein era mai deştept ca ceilalţi oameni, însă o cercetătoare pe nume Marian Diamond a aflat ce a avut omul de şiinţă în plus faţă de alte de persoane.
Aşadar, după ce a examinat mai multe secțiuni ale creierului lui Albert Einstein în anii 80, Marian Diamond, o cercetătoare de la Universitatea California din Berkley, a anunțat o descoperire uimitoare, ce avea să revoluționeze concepția despre învățare și genii.
Într-un experiment, Diamond a pus un grup de șobolani într-un mediu foarte stimulativ, amenajat cu leagăne, scări, roți și jucării de toate felurile. Un alt grup de șobolani a fost închis în niște cutii goale. Cei care au trăit în mediul cu stimuli, nu numai că au trăit mai mult, până la vârsta de trei ani, echivalentul a 90 de ani omenești, dar creierul lor a crescut, dezvoltând noi conexiuni între celulele nervoase sub formă de dendrite și axioni, structuri fusiforme care transmit semnale electrice de la o celulă nervoasă la alta.
Cercetătoarea a descoperit în creierul lui Albert Einstein un număr ridicat de celule gliale în lobul parietal stâng, un fel de formațiune neurologică pe care a descris-o ca pe o zonă de asociație pentru alte zone de asociații ale creierului. Celulele gliale acționează ca un liant care menține la un loc celulele nervoase și ajută la transmiterea semnalelor electrochimice între neuroni.
Diamond se așteptase la o astfel de descoperire, pentru că avusese concentrații ridicate de celule gliale și în cazul șobolanilor. Prezența lor în creierul lui Einstein a sugerat că avusese loc un proces similar de dezvoltare. Spre deosebire de neuroni, care nu se mai refac și al căror număr nu mai poate crește în timpul vieții, celulele gliale, axionii și dendritele se pot înmulți de-a lungul vieții, în funcție de modul în care ne folosim creierul.