Secureteam10, o organizaţie care caută dovezi despre existenţa vieţii extraterestre, susţine că NASA ascunde o baza ultrasecretă la suprafaţa Pluto, scrie Go4it.
Membrii echipei spun că la suprafaţa planetei se vede o dâră de fum cu lungime de 10 km. Secureteam10 a publicat pe YouTube un clip video cu numele „NASA se străduieşte să ascundă structuri artificiale pe trei planete diferite”.
Vânătorul de OZN-uri Tyler Glockner, care a fondat canalul de YouTube Secureteam10, susţine că a analizat imaginile şi a observat clădiri la suprafaţa planetei. El spune că NASA are structuri similare pe planetele Mercur şi Marte. NASA a răspuns că „dâra de fum” este, de fapt, rezultatul unor nori de metan care reflectă lumina soarelui. Totuşi, Glockner susţine că imaginile NASA au fost modificate. „Acesta nu este un nor în niciun caz. Este o grămadă de fum care vine de la suprafaţă. Nu pluteşte la suprafaţă”, a spus el.
Secureteam10 este o echipă controversată, acuzată de alţi pasionaţi de fenomenul OZN că este mereu în căutarea senzaţionalului. Recent, ei au publicat pe canalul lor de YouTube un clip în care susţin că apare un OZN în apropierea Staţiei Spaţiale Internaţionale. (sursa: descopera.ro)