Satelitul lansat astăzi de la baza Vandenberg Air Force, din California, nu şi-a atins orbita, a anunţat NASA. Zborul s-a întrerupt la scurt timp după lansare, iar modulul care transporta satelitul nu a reuşit să se separe de rachetă.

"După câteva minute de zbor, responsabilii lansării au văzut că s-a petrecut un eveniment neaşteptat, când modulul nu a reuşit să se separe de rachetă", a arătat NASA într-un comunicat.

Harta emisiilor de CO2

NASA lansase astăzi primul său satelit însărcinat să observe emisiile de dioxid de carbon, principalul gaz cu efect de seră legat de încălzirea climatică, potrivit AFP.

Satelitul trebuia să identifice sursele de dioxid de carbon, fie ele de origine umană sau naturală.

Orbiting Carbon Observatory (OCO) fusese lansat de la Baza Vandenberg Air Force, din California, la bordul unei rachete Taurus XL, a societăţii Orbital Science Corp.

OCO avea de realizat o hartă a distribuţiei geografice a surselor de CO2 şi trebuia să studieze modificările apărute de-a lungul timpului.

Măsurătorile urmau să fie integrate în cadrul celor realizate de staţiile de observare de la sol pentru a ajuta la o mai bună înţelegere a apariţiei dioxidului de carbon în atmosferă, iar oamenii de ştiinţă ar fi putut să facă previziuni mai exacte vizavi de schimbarea climatică şi de creşterea emisiilor de CO2.

"Este vorba de o misiune ştiinţifică importantă care, pentru prima oară, va oferi o imagine completă a emisiilor de CO2 rezultate din activităţile umane şi din surse naturale, precum şi a regiunilor planetei care absorb acest gaz" - Ralph Basilio, responsabil adjunct al acestui proiect, la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA

Revoluţia industrială de la sfârşitul secolului al XVIII-lea a declanşat creşterea emisiilor

"După revoluţia industrială de acum 200 de ani, concentraţiile de CO2 din atmosferă au crescut cu 30-40%, trecând de la 280 de părţi pe milion (ppm) la 386 de ppm", a precizat el.

Se estimează că activităţile umane, precum arderea hidrocarburilor şi a cărbunelui, au emis în total 200 de miliarde de tone de CO2 în atmosferă, din care jumătate a fost absorbită de vegetaţie şi de oceane. Dar cercetătorii nu ştiu de unde provin exact restul de 50% de CO2.

Reţeaua de staţii terestre care supravechează emisiile de CO2 sunt insuficiente şi, drept urmare, este imposibil să se determine care sunt sursele emisiilor de gaz fără un observator spaţial.

"Este esenţial ca noi să înţelegem bine mecanismele care controlează dioxidul de carbon din atmosferă astfel încât să putem prevedea ritmul acumulării sale în viitor", a spus David Crisp, de la JPL.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 14:15.

CITIŢI ŞI:

India calcă pe urmele spaţiale ale Chinei