Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne a fost vizitat astăzi de peste 80 de copii din diverse școli și centre sociale din București, evenimentul fiind organizat în contextul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Cei mici au avut ocazia să-i cunoască pe piloții M.A.I. și să ia parte la scurte zboruri demonstrative.
Duminică, 20 iulie a.c., cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, va participa la manifestările organizate începând cu ora 18.00, la Monumentul Eroilor Aerului din București și va depune o coroană de flori, în memoria aviatorilor români căzuți la datorie pentru țară, transmite Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
În cadrul ceremoniei, trei elicoptere (un MI-17 şi două EC-135) şi avionul SMURD Piper Cheyenne PA-42 III ale Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. vor survola Bucureștiul alături de aeronavele Ministerului Apărării Naţionale.
Cu prilejul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, ministrul afacerilor interne a transmis un mesaj tuturor angajaților Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne: „Aviația națională îmbracă astăzi haine de sărbătoare. Aripile românești împlinesc, în ziua marii sărbători a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul lor spiritual, 101 ani de existență. Printre cei sărbătoriți vă aflați și dumneavoastră, angajații Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, cărora, în mod deosebit, vă adresez felicitările și recunoștința mea.” Datorită profesionalismului dumneavoastră ați devenit un aliat de nădejde în cele mai dificile misiuni ale celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Fie că vorbim de misiuni de supraveghere a traficului rutier și a frontierelor, de sprijin aerian în prevenirea unor fapte antisociale sau de misiuni de căutare-salvare ori de stingere a incendiilor, Inspectoratul General de Aviație este în mod evident o structură de elită. Nu în ultimul rând, cele peste 2.500 de ore de zbor efectuate în primul semestru al acestui an pentru misiuni aero-medicale confirmă faptul că sunteți în prima linie în lupta permanentă și contra-cronometru pentru salvarea de vieți omenești. Toate aceste lucruri mă îndreptățesc să afirm că Inspectoratul General de Aviație a devenit o unitate de anvergură, în care oamenii au încredere și pe care o apreciază pentru profesionalismul demonstrat zi de zi, în fiecare misiune. Vă urez succes în activitate și vă mulțumesc, încă o dată, pentru tot ceea ce faceți în folosul și în ajutorul semenilor dumneavoastră și vă adresez sincere felicitări cu ocazia Zilei Aviației Române”.