MISIUNE GREA pentru pompieri. Un PORC și o PISICĂ, salvate de la o MOARTE GROAZNICĂ

Pompieri nu sting numai incendii sau intervin la accidente. Spre exemplu, joi, ISU Giurgiu a fost solicitat pentru salvarea unui porc și a unei pisici. A fost dificil pentru că cele două animale au căzut în WC-urile din curțile unor gospodării.

ISU Giurgiu a avut, joi, mai multe intervenții, printre care și cea de la un accident rutier soldat cu trei victime rănite grav. Însă, cele mai ciudate solicitări au fost din municipiul Giurgiu și din comuna Căscioarele.

În Giurgiu, pompierii au fost chemați să scoată o pisică din fosa septică a WC-ului din curte.

Spre surprinderea lor, în Căscioarele au fost chemați tot pentru astfel de treabă „murdară”. Însă, în fosa septică a unui localnic căzuse un porc.

Spre bucuria stăpânilor, animalele au fost salvate.