Senatorul PSD Miron Mitrea admite că relaţiile în interiorul USL nu sunt uşor de gestionat. Despre relaţia cu PC spune că este atipică, pentru că este un partid mult mai mic decât PSD şi PNL.
EVZ: Domnule Miron Mitrea, aţi declarat că se lucrează greu cu Partidul Conservator şi cu Antenele. De ce? Miron Mitrea: Relaţia cu PC este atipică. Este un partid mult mai mic decât celelalte două. USL nu este făcut în mod egal, nu este făcut din trei partide care au stat la masă, ci este făcut din PSD şi ACD. Modul eficient în care lucrează Crin Antonescu cu Victor Ponta, şi s-a văzut şi în cazul susţinerii lui Sorin Oprescu, a făcut ca discuţiile să nu fie cu toţi trei la masă, bănuiesc. Crin Antonescu a vorbit el cu Daniel Constantin şi, probabil, de aici au apărut anumite probleme. Una dintre cele mai importante chestiuni în politică nu este să te ţii de hârtii, ci să ai grijă să menajezi anumite sensibilităţi.
A apărut şi problema de la Iaşi, unde ei au un candidat bun şi au vrut neapărat să şi-l încerce. Era clar că PSD nu putea să renunţe la Gigi Nichita. Este primarul Iaşiului, este şi preşedintele filialei noastre. Dacă ar fi fost un candidat bun, ca la Dâmboviţa, unde ei au de pus candidatul la Târgovişte, şi noi n-am fi avut candidat, probabil că nu s-ar fi întâmplat nimic neplăcut. Şi termenul destul de scurt, în care s-a finalizat chestiunea candidaturilor, cred că a creat anumite tensiuni. Nu mă aştept ca ele să continue.
PSD consideră PC un partener egal în cadrul USL? PSD consideră ACD un partener egal şi atunci discutând cu ACD, aşa cum scrie în protocolul de înfiinţare a USL, nu totdeauna este de faţă şi domnul Constantin. Cred că asta creează anumite dificultăţi, dar o să ne învăţăm cu toţii cu situaţia asta. Ştiţi că nu este foarte uşor de negociat o asemenea alianţă în care sunt trei partide, două mai mari unul mai mic, nici cele două mari nu sunt egale.
"Conservatorii s-au pripit cu susţinerea lui Piedone"
Vă bazaţi pe loialitatea PC? În 2004 v-au părăsit şi au adus Alianţa DA la putere. N-aş putea spune că nu au rămas urme în PSD din 2004. Sunt urme. Modul în care PC s-a purtat atunci şi a părăsit PSD a creat frustrări care au rămas. Indiscutabil au rămas. Chiar dacă la nivelul liderilor principali există suficientă experienţă sau înţelepciune ca să treacă peste momentul 2004 nu este la fel în toată ţara. Nu e bine.
Vă întreb pentru că în chestiunea susţinerii lui Sorin Oprescu am văzut o desolidarizare rapidă. Ce garanţii aveţi că PC nu va trăda din nou? Există voci care se exprimă în această direcţie, cred că mai degrabă legat de ce a fost în 2004. Eu sunt mult mai optimist privind relaţia cu PC, cu ACD în general, decât majoritatea colegilor mei. Sper să am eu dreptate.
Asta pentru că vă bazaţi pe un scor confortabil în alegeri, astfel încât PC să conteze mult mai puţin în configuraţia de după scrutin? Nu ştiu dacă el contează mai mult sau mai puţin în funcţie de scor. Aici lucrurile sunt mai complexe. Aici intră şi media din jurul PC. Întotdeauna aceste lucruri contează în politică.
Ce a urmărit PC în privinţa lui Sorin Oprescu? Au anunţat că-l susţin pe Cristian Popescu Piedone, deşi nu se consultaseră cu el. Mi-e greu să spun. Cred că a fost un moment în care s-au pripit şi nu au stat mai mult să se gândească care este situaţia. Cred că a fost o lipsă de abilitate a noastră, a celorlalţi, faţă de modul în care am privit această nominalizare a lui Sorin Oprescu. E şi o inegalitate în protocol, care spune că pentru Bucureşti cei doi copreşedinţi decid. Crin Antonescu a spus, şi public şi în privat, că el a vorbit cu Daniel Constantin, adică îi luase acordul, poate că nu a fost continuă discuţia şi nu s-a aşteptat, nu a ştiut momentul. Cred că a fost o pripeală.
Cum vă explicaţi insistenţa lui Crin Antonescu ca Oprescu să candideze sub sigla USL? Sunt situaţii în care, după ce faci anumite declaraţii, nu eşti fericit că ţi-au scăpat. Există tensiuni în partide. Să ştiţi că nu toţi membrii PSD sau toţi membrii PNL spun că e bine că-l susţinem pe Sorin Oprescu. Întotdeauna există un 5-10% care au o altă opinie. Avem dreptul la percepţii diferite. Majoritatea noastră avem percepţia că aceasta este soluţia cea mai bună. "PSD consideră ACD un partener egal. Discutând cu ACD nu întotdeauna este de faţă şi domnul Daniel Constantin. Cred că asta creează anumite dificultăţi." MIRON MITREA, senator PSD
DESEMNAREA PREMIERULUI
"Băsescu poartă doar o luptă psihologică"
Suspendarea lui Traian Băsescu rămâne o ipoteză de lucru a USL? Am mai spus că, dacă suntem politicieni serioşi, nu ne sculăm dimineaţa cu gândul să găsim un motiv să-l suspendăm pe preşedinte. Se poate discuta despre suspendare în momentul în care încalcă Constituţia. Nu cred că Traian Băsescu nu va numi un prim-ministru din partea majorităţii.
Traian Băsescu face ceea ce ar trebui să facă un politician care vrea să-şi sprijine echipa politică. Poate exagerează prin ajutorul pe care-l dă şi prin dirijarea directă a PDL, dar nu mă aşteptam să facă altfel, deci nu fac pe surprinsul. Şi nici nu mă apuc acum să ţip «maaaamă ce nenorocire face!». Mă aşteptam să o facă şi o face. Cu abilitate.
Cea mai importantă luptă într-un război este lupta psihologică. Când iese şi ne spune că nu ne va da primul ministru nu cred se gândeşte la ce va face atunci. Se referă la ziua de astăzi. Astăzi, activiştii PDL trebuie să ştie că aşa gândeşte. Funcţionează. Eu văd foarte des PDL-işti care-mi spun «orice aţi face e clar că tot noi rămânem» şi văd şi colegi de-ai mei care spun că ne batem degeaba. Nu cred că avem de-a face cu un politician, oricât îl blamăm, care nu înţelege regula de bază. Cine are majoritate clară, asta e viaţa, dă premierul. Că a reuşit să-şi facă o majoritate mai specială în 2009, va încerca să facă în continuare treaba asta. Îl blamăm că vrea să ţină puterea? Nu ne place.
PROIECTE CU ELENA UDREA
"Marian Vanghelie nu este un cal troian în PSD"
Veţi fi şef de campanie la PSD Bucureşti. Cum mai este relaţia cu Marian Vanghelie? Relaţia este diferită. Am avut o relaţie normală până când el a ajuns şef la Bucureşti şi, fiind prins în echipa Geoană, a trebuit să-şi servească echipa. Cum eu eram puternic împotrivă lucrurile s-au tensionat. Până mai zilele trecute lucrurile se detensionaseră. Nu-mi dau seama care este poziţia lui acum. Nu cred că este foarte comodă, după ce a fost eliberat din funcţie. E mai greu de lucrat cu un om care este într-o poziţie incomodă. M-am întâlnit cu el, am discutat. Până la urmă problema lui este faptul că nu-l iubeşte pe Sorin Oprescu. De aceea a plecat Sorin din partid, în 2008. A candidat, a ajuns primar independent. Nu cred că a fost un mare succes faptul că, a doua oară când era să punem mâna cu succes pe funcţia de primar general, candidatul cu şanse a plecat din partid.
În acelaşi timp, modul în care el se opune politicii preşedintelui partidului creează dificultăţi. Cred că el şi-a făcut un proiect de viitor, de candidat al PSD la Bucureşti. A candidat o dată împotriva lui Videanu şi a pierdut din primul tur. Crede că a mai crescut, deşi nu întotdeauna sondajele arată acest lucru. Eu am intrat în chestiunea asta ca un om care vrea să-şi facă meseria.
Nu am primit vreo sarcină de la Ponta în ceea ce-l priveşte pe Vanghelie. Victor m-a rugat să intru în treaba asta. Ne-am gândit amândoi destul de mult. N-am răspuns din prima pentru că ştiam că există acest conflict Marian Vanghelie- Sorin Oprescu şi eu sunt uşor obosit de conflicte. "Nu am primit vreo sarcină de la Victor Ponta în ceea ce-l priveşte pe Marian Vanghelie." MIRON MITREA, senator PSD
ALEGERI PREZIDENŢIALE
"Există un risc de erodare a lui Crin Antonescu până în 2014"
Credeţi că la alegeri vor fi oameni în PSD care nu vor da randamentul maxim? Eu sunt convins că aceste neînţelegeri, de la Buzău, de la Iaşi, creează dificultăţi. E clar că Mocanu dacă nu va candida din partea USL la Buzău nu te poţi aştepta ca el să depună maximum de efort. Aceste lucruri pot fi şi la nivel de comune unde sunt candidaţi de la PNL şi de la PSD care vor să candideze. Să vedem cum va arăta legea electorală, pentru că PDL ne tot pune garduri. Ei ar vrea să fie o cursă de 100 de metri plat pentru ei, 100 de metri garduri pentru noi. S-ar putea ca USL să meargă împreună în toate localităţile, chiar acolo unde nu prevede protocolul. Are o logică chestia asta, mai ales într-un sistem electoral dintr-un singur tur, în care câştigătorul ia tot şi e logic să mergi împreună, acolo unde ai un adversar serios. Vor rămâne oameni care nu vor găsi un loc de candidat şi n-o să mai pună ei osul la treabă aşa tare. Asta se întâmplă întotdeauna.
Aţi scris pe blog că în 2014 va candida personalitatea USL cel mai bine plasată în sondaje şi că nu există garanţii că va fi Crin Antonescu. Există un risc de erodare a USL care să afecteze şansele domnului Antonescu la prezidenţiale? Riscul de erodare în politică există întotdeauna. Astăzi e cu atât mai greu să faci o previziune pe termen mediu, nu pe termen lung, cu cât situaţia economică mondială este extrem de fragilă. Cred că sistemul economico-financiar mondial este foarte fragilizat de toate instrumentele care au fost folosite. Există un mare conflict pentru că cei care produc câştigă mult mai puţin decât cei care mişcă banii. Asta nu poate rămâne la infinit aşa. Este un conflict care, până nu va fi rezolvat, va face ca situaţia economică mondială să fie fluidă. Nu sunt foarte optimist. În politică, indiferent cum te numeşti, te poţi eroda extrem de rapid.
Mai mult, coabitarea cu Traian Băsescu s-ar putea să fie inconfortabilă pentru USL! Asta ţine foarte mult de capacitatea lui Traian Băsescu şi a liderilor USL de a pune împreună bazele unei coabitări mai fericite sau mai puţin fericite. Până acum nu sunt exemple pozitive în România. Nu sunt optimist că va merge bine coabitarea. E şi prima oară când o coaliţie merge bine un timp atât de lung. De obicei coaliţiile la noi se făceau cu cinci-şase luni înainte de alegeri şi, cum se intra la putere, cum începeau problemele. Sper ca de data aceasta să nu fie la fel. Sper ca cei doi lideri să treacă peste asta.
Consideraţi că USL va porni cu prima şansă în alegerile prezidenţiale din 2014? În mod firesc da. Mă bazez pe două lucruri. În primul rând pe statistică. Aceasta se bate foarte rar. Traian Băsescu a bătut statistica în 2009 şi a mai bătut-o Havel prin 90 şi ceva. Doar în cele două cazuri un preşedinte din Europa de Est a fost reales. Traian Băsescu a bătut-o la limită, bazându-se şi pe un contracandidat extrem de fragil. Asta a fost părerea mea tot timpul. Mircea Geoană a fost un candidat fragil şi este vina noastră că nu l-am schimbat în timp util.
Aveaţi alte soluţii? Acum sunt subiectiv şi răutăcios. Orice soluţie ar fi fost mai bună. Linia firească este ca USL să câştige alegerile şi să meargă cu prima şansă în 2014. Aş spune că doar situaţia economică foarte delicată ar putea provoca o sincopă. În politică doi ani pot fi foarte scurţi sau foarte lungi.