INTERVIU EVZ. Miron Mitrea, despre șansele moțiunii și Strategia USL post-Ungureanu
- Florin Ciornei
- 26 aprilie 2012, 20:28
Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat într-un interviu pentru "Evenimentul zilei" că scenariile Opoziției după eventuala aprobare a moțiunii de cenzură vizează asumarea guvernării prin intermediul lui Victor Ponta ca prim-ministru, dacă Traian Băsescu va refuza varianta unui guvern de tehnicieni care să gestioneze organizarea alegerilor parlamentare din toamna acestui an. Miron Mitrea spune că moțiunea are șanse să treacă, dar că deocamdată, PSD și PNL, peste cele 225 de voturi au doar promisiuni, fără garanții. Mitrea exclude varianta alegerilor anticipate.
EVZ: Moţiunea de cenzură a USL se va vota mâine în Parlament. Puteţi să daţi un pronostic, va trece sau nu? Miron Mitrea: E greu de spus cum va fi exact, dar cred că este o moţiune de cenzură care are mari şanse să treacă.
Pe câte voturi vă bazaţi? Aritmetic, aş spune 225, dar mai sunt parlamentari care votează dar nu au spus cum vor vota. Nici cei de la minorităţi nu au spus cum vor vota. Poate mai sunt şi de la actuala Putere care vor vota, unii au şi spus că vor vota. E greu de spus. Ce ar trebui să facă Opoziţia după demiterea Guvernului Ungureanu? Ar trebui să revendice guvernarea? Bun, în mod normal ar trebui să ne gândim la un guvern de tranziţie – greşit spus – de fapt de un guvern de tehnicieni care să organizeze alegerile. Asta a fost de fapt ideea iniţială. E mai puţin probabil ca o asemenea idee să treacă. Şi atunci, dacă avem de ales între un guven politic al actualei Puteri şi unul al Opoziţiei, mai degrabă unul al Opoziţiei. "Opoziția trebuie să meargă la Cotroceni și cu varianta unui guvern USL"
Cu alte cuvinte, în cazul în care Guvernul va fi demis, Opoziţia ar trebui să meargă la consultările de la Cotroceni cu propunerea Victor Ponta prim-ministru? Cred că ar trebui să meargă cu propunerea unui guvern de tranziţie care să organizeze alegerile. Dar trebuie să aibă în mod cert în portofoliu şi acceptarea unui guvern al Opoziţiei. "E prea târziu pentru anticipate" Opoziţia ar trebui să forţeze alegerile anticipate? Cred că ar fi un pic târziu. E o soluţie pentru care cred că e târziu, e depăşită.
De ce, pentru într-o astfel de variantă anticipatele s-ar organiza tot prin toamnă? Bun, ar fi soluţii referitor la alegerile anticipate care să nu modifice mandatul. Deci s-ar putea da o lege în Parlament care să stabilească data alegerilor anticipate în iunie sau începutul lui iulie care să nu modifice mandatul (noii parlamentari aleşi ar urma astfel să îşi înceapă mandatul în decembrie când se încheie manadatul actualilor parlamentari- n.r). Sunt unii care folosesc această soluţie. Eu nu cred în această variantă. "Băsescu are și varianta să mențină guvernul Ungureanu"
Ce variante ar avea preşedintele Traian Băsescu? Are două variante. Legal, una singură, dar practic am văzut că atunci când Guvernul Boc a căzut la moţiunea de cenzură (octombrie 2009 – n.r.) a făcut tot ce a putut – sigur, având o "complicitate" şi la Mircea Geoană - şi nu a numit un nou guvern, ci a rămas Guvernul Boc. Sigur a fost un moment neconstituţional. Ne putem gândi la un astfel de moment şi acum, dar sper să nu. Pentru că ar fi destul de neplăcut. O soluţie normală ar fi să numească un nou prim-ministru.
Un nou premier de la actuala Putere, sau unul de la majoritatea parlamentară care l-ar demite pe actualul prim-ministru? Orice numire care nu ţine cont de majoritatea care s-a creat, deci de actuala Opoziţie este neavenită şi imposibil de trecut prin Parlament. La ora actuală problema care se pune este dacă avem destule voturi să dăm jos Guvernul. Sigur, actuala Putere nu mai are suficiente voturi să treacă un nou guvern. Deci este exclus să fie un prim-ministru numit în afara unei înţelegeri cu actuala Opoziţie. Sigur, revin, există două soluţii: să numească în acord noi un prim-ministru tehnician care să asigure organizarea alegerilor. Sau, dacă ţine neapărat la un prim-ministru politic - ceea ce e mai aproape de ceea ce gândesc ei la ora actuală - să-l numească pe Victor Ponta.
Credeţi că există interesul unei anumite părţi din PDL ca Guvernul Ungureanu să cadă? E mult să vorbim de aşa ceva. Cred că în PDL este astăzi o dezordine, ca să fiu elegant, şi nu cred că există strategii foarte clare pe termen mediu sau lung. Mai degrabă există strategii de salvare ale unor grupuri sau ale altora. Ungureanu nu poate juca rolul de salvator al Dreptei Ce ar fi mai bine pentru viitorul politic al lui Mihai Răzvan Ungureanu: să treacă moţiunea sau să rămână prim-ministru? Nu pot să fac o analiză de acest gen acum, nu-mi dau seama în ce situaţie personală este premierul. Cert este că atunci când a fost numit prim-ministru a existat o strategie a lui şi a celul care l-a numit şi poate nu neapărat erau în concordanţă. Cert este că la ora actuală - chiar dacă crede – nu mai are un rol important de jucat în politică cel puţin pentru momentul imediat, nu-mi dau seama pe viitor ce se întâmplă. Deci nu e un răspuns pe care eu pot să-l dau.
Se vorbea de acel proiect politic de a constitui în jurul său o platformă…poate l-ar ajuta să cadă guvernul ... Nu ştiu, e greu să spun. În amândouă direcţiile aş avea argumente diferite. Eu însă nu cred că poate să joace acum rolul salvatorului Dreptei în România. Sau, mai bine zis, nu mai poate. Poate că imediat după ce a fost numit prim-ministru avea această posibilitate. Sigur, îi doresc să poată să joace acest rol, dar eu nu cred că mai poate. "Liderii USL fac eforturi să treacă moțiunea"
Ce ar fi în interesul electoral al Opoziţiei, să cadă Guvernul şi USL să preia guvernare său să rămână acest guvern şi USL să aştepte alegerile? E adevărat că foarte des deciziile se iau pe motivaţii electorale. Nu e cazul acum. Sigur, ideal ar fi să rămână Guvernul, să facă prostii şi să se erodeze. Dar asta afectează în mod evident calitatea vieţii în România. Deci cred asfel de calcule nu au ce căuta acum. Pot să spun sigur că liderii USL şi am vorbit cu cei mai importanţi privesc foarte serios trecerea moţiunii. Fac eforturi să treacă moţiunea. Calculele electorale, după aceea.