Mirel Rădoi a explicat că și-ar fi dorit să mai evolueze pentru Steaua, dar a rezistat tentației, atunci când Gigi Becali i-a propus să devină antrenor.
Mirel Rădoi a vorbit despre cariera de antrenor și hotărârea de a se retrage din activitatea de jucător, în această vară. Stelistul a fost încântat de ocazia ivită, pentru a antrena Steaua, și a afirmat că, pe de o parte, regretă că nu a mai putut îmbrăca tricolul „militarilor”.
„Nici în momentul de față nu știu de ce am ales să fiu antrenor. Inițial nu voiam asta, aș fi vrut să mai joc. Poate pentru că toți antrenorii pe care i-am avut mă întrebau mereu lucruri și îmi cereau părerea. Probabil ăsta e motivul pentru care am ales asta. Nu știu dacă mă mai identific acum cu Steaua. Ca jucător da, mă identificam, dar acum trebuie să demonstrez multe ca să mă identific cu Steaua și ca antrenor. Nu trebuie să ascund faptul că am avut ideea de a reveni ca jucător la Steaua. Dar când a venit oferta de a antrena, nu am putut să o refuz", a spus Rădoi, pentru Dolce Sport.