Olimpia Cluj, campioana României, a fost călcată în picioare de franţuzoaicele de la Lyon, care s-au impus cu un neverosimil 9-0. Managerul Mirel Albon dă vina pe condiţii.
Echipa feminină de fotbal Olimpia Cluj a fost umilită, miercuri, pe teren propriu, de Olympique Lyon. Franţuzoaicele le-au învins pe ardelence cu un scor incredibil: 9-0 (primele 8 goluri înscriindu-le încă din prima repriză), într-un meci contând pentru manşa întâi a "16"-imillor de finală ale Ligii Campionilor! "Sunt convins că în retur nu vom pierde la o aşa diferenţă" Campioana României a rămas încă din minutul 16 cu o jucătoare în minus, Adina Giurgiu primind cartonaşul roşu pentru un fault comis în propria suprafaţă de pedeapsă. Din acel moment, a început dezastrul pentru clujence, care au primit goluri din toate poziţiile. Returul acestei confruntări va avea loc pe 5 octombrie, la Lyon. Mirel Albon, managerul general al grupării Olimpia Cluj, a încercat ieri să scuze eşecul prin diferenţa de condiţii de care beneficiază fotbalul feminin din Franţa, faţă de cel din ţara noastră: "Franţa este o forţă în fotbalul feminin. Acolo există 75.000 de jucătoare legitimate, în timp ce noi avem doar 600. Aceasta este diferenţa. Pentru acest sector, Franţa are un buget de 2 milioane de euro pe an, în timp ce în România sumele sunt infime. Scorul e foarte dur, este adevărat, dar Olimpia e o echipă nou-înfiinţată, cu multe junioare în lot, iar Lyon este deţinătoarea trofeului. Fetele noastre au fost marcate de miza partidei, noroc că a venit pauza şi şi-au mai revenit. Sunt convins că în retur nu vom pierde la o aşa diferenţă de scor".