Actriţa franceză Mireille Darc, un simbol al cinematografiei franceze din anii '70, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 79 de ani, conform informaţiilor publicate de Le Figaro. Trăiri, mister, emoție, talent și o poveste de iubire care depășește barierele timpul, dincolo de moarte. Dragostea dintre Mireillle Darc și Alain Delon...15 ani de iubire și o viață de prietenie. O legătură specială despre care actrița a povestit înainte să se stingă din viață. O poveste despre puterea de a renunța la carieră pentru omul iubit, dar și despre minunea de a te vindeca de gelozie prin dragoste. El, considerat de mulți un crai,un curtezan fără pereche, un devorator de femei...Ea, îndrăgostită până peste cap și gata de orice sacrificiu.Mireille Darc și Alain Delon.
Despre Mireille Darc, Alain Delon a declarat, în octombrie 2015: "A fost, probabil, cea mai mare dragoste a vieţii mele. Femeia vieţii mele".
Cum se nasc poveștile de iubire între oamenii faimoși? Cum iubesc ei? Sau cum își trăiesc iubirea? Cum sunt primele lor întâlniri? Oare și în cazul lor, viața bate filmul? Ei bine, întâlnirea dintre Mireille Darc și Alain Delon a avut loc undeva prin 1960, pe strada Francois, din Paris.
A fost dragoste la prima vedere?
„Ne-am intersectat... Alain s-a uitat la mine, m-am uitat și eu. Mi-a zâmbit. I-am zâmbit. Mi s-a părut frumos, dar nu am spus: „Oh! acesta este omul vieții mele. Apoi, el mi-a cerut să fac împreună cu el un film, Jeff. Era undeva prin 1968 când au început filmările“, a declarat, în timpul vieții actrița în timpul unui interviu pentru gala.fr.
Mireille, tot mai îndrăgostită cu fiecare zi...
Filmarea merge bine. Și, mai mult cu fiecare zi, Mireille Darc este tot mai acaparată și mai interesată de omul din spatele actorului. Actrița îl găsește superb pe Alain Delon. Romantic, tandru, puternic... Este fascinată de el. Un soi de magnetism care vine din interior. Ceva ce nici ea nu-și poate explica.
Alain nu s-a aruncat imediat în această relație, a mărturisit marea actriță. Era secretos, misterios, ceea ce a făcut-o pe Mireille Darc să îl placă și mai mult. Și, ceea ce a fost cel mai important, după cum a mai spus Mireille Darc a fost faptul că relația cu marele actor, marele crai și marele cuceritor, așa cum era perceput Alain Delon la acea vreme, a vindecat-o de gelozie.
Pe parcursul celor 15 ani de viață împreună, Mireille Darc a decis să renunțe la locul de muncă. Se ocupa cu parfumuri Delon sau era prinsă cu planurile pentru construcția unor case. Alături de Alain Delon, nicio zi nu mai era la fel, mărturisea actrița într-un interviu.
Despărțire după 15 ani de iubire
Cei doi s-au despărțit, oficial, undeva prin 1983, iar presa de atunci a vorbit despre sfârșitul poveștii de iubire dintre ei. Relația cu Mireille Darc a iscat un scandal imens în presă, care l-a numit pe Delon ”devoratorul de femei“, scest episod învățându-l pe actor să fie mai discret cu viața personală. După separare, au apărut în presă diverse informații. Unele simple speculații, altele confirmate chiar de către actrița franceză. Mireille Darc ar fi mărturisit că s-au despărţit fiindcă el mai voia copii, iar ea nu putea rămâne însărcinată.
Alții au vorbit despre faptul că povestea lor de dragoste s-ar fi stins treptat, treptat. La un moment dat, Darc este implicată într-un accident şi ajunge la spital. Delon închiriază un elicopter privat şi o veghează pe Mireille pe parcursul întregii recuperări. Când aceasta reîncepe să meargă singură, actorul se desparte de ea, lucru care reprezintă picătura care umple paharul. Ea cade în depresie şi nu mai vorbeşte cu nimeni, perioadă ce va ţine un an de zile, după care îşi va reveni şi se va căsători cu Pierre Barre.
Cine a fost Mireille Darc
Născută la 15 mai 1938, ca Mireille Aigroz, actriţa şi-a ales pseudonimul Darc cu referire la Jeanne d'Arc.
Biografia sa personală, dar şi artistică s-a intersectat consistent cu cea a unui alt monstru sacru al cinematografiei franceze – Alain Delon.
În filmul "Marele Blond cu un pantof negru" (regia Yves Robert, 1972) în care a jucat alături de Pierre Richard, Mireille Darc a scris istorie în rolul Christine, purtând o rochie neagră strânsă pe gât, în faţă, decupată însă până la jumătatea feselor, în spate. Rochia a fost creată de Guy Laroche, după o idee a actriţei şi este în prezent expusă la Luvru.
Alain Delon, în România la 81 de ani
Reamintim că actorul francez Alain Delon a venit pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, în perioada 2-11 iunie, primind premiul pentru întreaga carieră.
Alain Delon (81 de ani) aniversează anul acesta 60 de ani de la debutul său în cinematografie. A jucat în pelicule precum „Rocco şi fraţii săi” (1960), „În plin soare” (1960), „Eclipsa” (1962), „Ghepardul” (1963), „Laleaua neagră” (1964), „Samuraiul” (1967), „Borsalino” (1970), „Notre histoire” (1984) sau „Pe cuvânt de poliţist” (1985).
S-a născut la data de 8 noiembrie 1935. A fost curtat încă de la începuturi de industria hollywoodiană, însă, deşi i s-a oferit şansa de a fi distribuit într-unul dintre filmele lui David O. Selznick, Delon decide să-şi înceapă cariera în Franţa, unde se lansează în 1957 în „Quand la femme s'en mêle” (regizat de Yves Allégret). În 1964, Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur. În 1977 a ajuns pe lista favoriţilor la Premiile César pentru rolul principal din „Mr. Klein” (regia Joseph Losey), iar interpretarea din „Notre Histoire” (r. Bertrand Blier) i-a adus în 1985 premiul pentru cel mai bun actor. Festivalul de la Berlin i-a acordat Ursul de Aur onorific în 1995, iar în 2005 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare de către preşedintele Jacques Chirac.
Citeste mai mult: adev.ro/oskq7s
Citeste mai mult: adev.ro/oskq7s
Citeste mai mult: adev.ro/oskq7s
Citeste mai mult: adev.ro/oskq7s