O tânără de 23 de ani din Rampur s-a căsătorit cu un oaspete venit la nuntă, după ce mirele a suferit o criză de epilepsie chiar în timpul ceremoniei. După ce şi-a revenit tânărul abandonat şi familia lui au transformat petrecerea într-o adevărată bătălie cu farfurii şi tacâmuri.
Potrivit The Independent, Jugal Kishore, cel ar fi trebuit să se căsătorească în accea zi, a avut o criză în timpul schimbului tradiţional de ghirlande de flori , obicei numit "varmala". Furioasă că boala celui pe care îl lua ca sot i-a fost ascunsă, Indira a decis să îşi schimbe radical viaţa, dar să nu renunţe la nuntă.
Ea a înlocuit mirele cu unul din nuntaşi: Harpal Singh, cumnatul surorii sale, prezent şi el la ceremonie. După alegerea noului soţ, nunta a continuatexact aşa cum a fost planificată, până când mirele epileptic s-a întors de la spital.
După ce a încercat să o convingă să se răzgândească, disputa s-a transformat într-o bătaie generalizată, iar ringul de dans a ajuns să fie unul de bataie. Şi pentru că erau la îndemână, tacâmurile şi farfuriile au ajuns să fie transformate în arme. Mai mult, familia tânărului chiar a depus o plângere la poliţie, dar în cele din urmă, şi-a retras reclamaţia, relatează Times of India.