Mircea Sandu a scăpat de cel mai tare contracandidat la şefia FRF

Prin atragerea lui Gică Popescu de partea sa, "Naşul" pare să-şi fi asigurat pe viaţă postul de preşedinte al FRF.

Decizia lui Mircea Sandu de a-l propune ca membru în Comisia de Disciplină a UEFA pe fostul internaţional Gică Popescu a surprins pe toată lumea, ţinând cont de faptul că "Baciul" era privit ca principalul contracandidat al "Naşului" la preşedinţia FRF, iar relaţiile dintre ei nu sunt deloc cordiale. Concluziile care se desprind din această mutare sunt două: fie Sandu îşi pregăteşte urmaşul la şefia federaţiei, fie că încearcă să scape de un contracandidat serios la viitoarele alegeri pentru funcţia de preşedinte al forului fotbalistic român, programate în 2015. Mai verosimilă pare cea de-a doua variantă, ţinând cont de faptul că Sandu nu dă semne că ar vrea să renunţe la privilegiul de a fi numărul 1 la "Casa Fotbalului". Mai ales că, recent, într-un interviu acordat pentru EVZ, Sandu a spus că nu e loc pentru Gică Popescu la FRF. Nu are loc la FRF, dar are loc la UEFA! I-a compromis pe Prunea şi pe Lupescu

Din 1990, de când se află la conducerea FRF şi până în prezent, Mircea Sandu a avut doar o singură dată emoţii în a-şi păstra postul. În 2005, "Naşul" l-a avut contracandidat pe Gică Popescu, iar lupta dintre cei doi a fost una strânsă, Sandu câştigând până la urmă mandatul, după ce a reuşit să scindeze Generaţia de Aur, atrăgându-i de partea sa pe Ionuţ Lupescu şi pe Florin Prunea, de care ulterior, printr-o metodă diabolică (le-a oferit "borcanul cu miere", pentru a se putea autocompromite) s-a descotorosit fără regrete. Acum, după ce a făcut pace cu Gică Popescu, Sandu pare a nu mai avea nicio emoţie în a câştiga un nou mandate la viitoarele alegeri, pentru că niciunul dintre posibilii săi contracandidaţi (Costi Iacov sau Marcel Puşcaş) nu pare a avea forţa de a-l răsturna din funcţie. "Baciul" nu pricepe ce i se pregăteşte Mircea Sandu susţine că decizia de a-l sprijini pe Gică Popescu să ocupe postul pe care l-a avut şi Ionuţ Lupescu la UEFA a luat-o din patriotism. "Nu pregătesc pentru nimeni postul de preşedinte. Nu e dinastie la FRF. Eu sunt actualul şi viitorul preşedinte. Când mă voi retrage, să câştige cine va fi ales", a spus preşedintele FRF în paginile cotidianului "Gazeta Sporturilor". În schimb, Popescu a fost băgat complet în ceaţă de decizia "Naşului", părând că a căzut în capcana "Nasului" şi că face eforturi pentru a-i înţelege substratul. "Chiar, ce-o avea de gând cu mine?", s-a întrebat, retoric, Popescu, tot în paginile GSP.