După o colaborare scurtă cu Antena1, Mircea Radu a fost nevoit să-și caute altceva de muncă. Acum, fostul prezentator și-a descoperit pasiunea pentru gătit și a făcut din asta un proiect online.
În urmă cu două luni, emisiunea „Ie, Românie” a fost scoasă din grilă după doar şapte ediţii, dar lui Mircea Radu se pare că i-a prins bine experienţa de a călători prin ţăra, căci acum s-a lansat într-un nou proiect.
Vedeta a anunţat că are o nouă emisiune, „Poveşti cu gust”, care se difuzează online, despre aflarea unor locuri legendare, a tradițiilor dar și despre descoperirea secretelor unei gastronomii autentice.
După două luni în care Mircea Radu a stat pe tuşă, omul de televiziune revine cu un nou proiect. Nu a bătut palma cu niciun post, ci va realiza o emisiune online „Poveşti cu gust”, proiect ce poartă numele cărţii lansate de vedetă în oamna lui 2016.