Cunoscutul prezentator Mircea Radu a început luna noiembrie cu succes. El a spus "DA" în faţa ofiţerului de la starea civilă. Ceremonia nu a fost deloc una obişnuită, ea fiind ţinută cât mai departe de ochii presei.
Mircea Radu şi Raluca Olaru, botoşăneanca cu 20 de ani mai tânără ca el, şi-au spus da în faţa ofiţerului stării civile. Evenimentul a avut loc în Ştefăneşti, Botoşani, oraşul din care este familia fetei.
- La nunta lui Cătălin Moroşanu nimeni nu a avut curaj să FURE MIREASA | VIDEO
Au trecut doar trei săptămâni din momentul în care zvonul că Mircea Radu ar avea o iubită cu care urmează să se şi căsătorească şi iată că informaţiile se adeveresc. Jurnaliştii de la cancan.ro au aflat despre ceremonia ce a avut loc joia trecută în localitatea Ştefăneşti din Botoşani, chiar în casa familiei Olaru.
- DANSEZ PENTRU TINE. Marian Drăgulescu, eliminat din cauza blestemelor fostei soţii
Cununia celor doi a fost organizată cu mare discreţie. Ei au solicitat la Primăria din localitate ca ofiţerul stării civile să se deplaseze la ei acasă pentru a evita presa. Toată ceremonia a avut loc chiar în casa socrilor mici.
- Monica Gabor dă dovadă de NEGLIJENŢĂ faţă de fiica ei
"Este adevarat! Cununia a avut loc joia trecuta. Eu am fost plecat cateva zile, dar stiu ca cineva de la noi a oficiat casatoria. Ei au dorit ca ceremonia sa aiba loc in casa familiei fetei, iar noi ne-am conformat", le-a declarat primarul din Ştefăneşti celor de la cancan.ro. Din declaraţiile vecinilor, se pare că evenimentul nu a fost unul grandios, noul cuplu având invitaţi doar câteva rude şi apropiaţi.
- SECRET DEZVĂLUIT. A ajuns să trăiască 110 ani pentru că a băut o LICOARE MAGICĂ