Tot mai des cred că groaza de celula mică şi întunecată de la Rahova este singura pedeapsă care se va abate vreodată asupra prea bogaţilor demnitari români.
Aflat într-un turneu în provincie, fostul premier Adrian Năstase le-a spus celor din auditoriu, fără să clipească: „Când eram preşedinte executiv al PSD, îi stăteam cumva în coastă lui Mircea Geoană, pentru că aveam o anumită autoritate morală şi politică“. În 2005, Năstase era, deci, o instanţă morală.
Pentru cine nu-şi aduce aminte, era în anul în care DNA începuse primele cercetări asupra averii fostului prim-ministru, iar afacerile sale începeau să iasă la suprafaţă. O mătuşă care locuia într-un bloc modest tocmai îl lăsase încurcat cu circa un milion de euro în declaraţia de avere. Năstase se legase de scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de imunitatea care-i ţinea pe procurori departe de termopanele din casa sa. A făcut însă un gest sinucigaş: a chemat televiziunile şi le-a lăsat să filmeze imensele bogăţii acumulate în apartamentul din strada Zambaccian. Până şi pentru cei din PSD a fost prea mult, aşa că l-au forţat să se retragă.
Au trecut 18 luni şi omul crede că penitenţa a durat prea mult. A suferit suficient pe la Monte Carlo, Paris sau Bahrain, departe de miasmele politicii dâmboviţene. În acest timp, dosarul său s-a înnămolit, mulţumită unei combinaţii faste între greşelile - intenţionate sau nu - ale procurorilor, toleranţa suspectă a judecătorilor şi legislaţia confuză, între care şi celebra ordonanţă, promovată de Chiuariu, referitoare la comisia de la Cotroceni. Nimeni nu poate şti dacă şi când va ajunge dosarul Năstase să se judece pe fond. Prescrierea se apropie rapid. Fostul premier pare hotărât ca, în aceste condiţii, să-i arunce mănuşa lui Băsescu şi să mai candideze o dată la funcţia de preşedinte al României.
Mulţi ar putea crede că tot ceea ce face acest lider al PSD arată doar acea aroganţă de care până şi Iliescu se săturase. De pe blog, de la televiziunile foştilor clienţi politici, Năstase dă lecţii de democraţie şi morală. Dintre toţi foştii demnitari care s-au aflat la putere între 2001 şi 2004 şi care ulterior au fost suspectaţi de corupţie, el este singurul care vrea neapărat să revină rapid în prim-plan. Dan Ioan Popescu s-a ascuns la Partidul Conservator, iar Mitrea se mulţumeşte să mârâie pe la colţuri.
Îl suspectez însă pe Adrian Năstase că ceea ce îl mână în această goană disperată după publicitate este, de fapt, frica. Teama că, dacă nu va mai avea un scut politic care să-i intimideze pe procurori şi judecători, ar putea ajunge să fie tratat ca un simplu muritor. Ar putea avea parte - Doamne fereşte şi apără! - de o justiţie relativ corectă. Comparaţia dintre soarta lui Cozma şi cea a lui Iliescu este relevantă. Executantul, fără partid şi imunitate parlamentară, a stat la închisoare aproape 10 ani. Creierul şi beneficiarul mineriadelor din 1990 şi 1991 - nicio zi.
Multe spaime trebuie, deci, că-l încolţesc, noaptea, pe Năstase, de vreme ce se aruncă, cu atâta tupeu, în arena publică, unde nimeni nu i-a uitat trecutul.
Tot mai des cred însă că groaza de celula mică şi întunecată de la Rahova este singura pedeapsă care se va abate vreodată asupra prea bogaţilor demnitari români.