Mircea Lucescu, antrenorul lui Zenit Sankt Petersburg, și-a condus echipa pe primul loc al clasamentului din Rusia, în urma victoriei de ieri, cu liderul Spartak Moscova (scor 4-2).
„Il Luce” a obținut o victorie de senzație, pe teren propriu, în fața moscoviților. În urma acestui rezultat, Zenit i-a luat fața liderului Spartak. Golurile partidei au fost marcate de Domenico Cristico (20', penalty), Artem Dzyuba (34'), Axel Witsel (61'), şi Giuliano (87', penalty), respectiv Salvatore Bocchetti (28') şi Ze Luis (38').
Acum, Zenit și Spartak se află la egalitate de puncte, 19. La finalul meciului, Mircea Lucescu le-a mulţumit jucătorilor săi pentru efortul depus şi pentru modul în care s-au dăruit pe teren.
„Pentru mine, Spartak este o echipă pe care trebuia să o învingem. Sunt adversari foarte puternici care se află pe primul loc, în momentul acesta, în campionat. Am înţeles seminificaţia jocului, mai ales după ce am văzut atmosfera din tribune. Am văzut câtă tensiune există între jucători, mai ales cei ruşi. De exemplu, Smolnikov a fost extrem de motivat, dar nu a făcut un meci prea bun. E foarte important că am câştigat.
Mulţumesc echipei pentru modul cum a luptat şi au îndreptat greşeala lui Lodygin de la unul dintre goluri. Nu-l putem învinui. Am observat că toţi jucătorii, fără excepţie, au luptat să îndrepte greşeala sa şi vreau să subilinez jocul excelent din a doua repriză. Au făcut tot posibilul pentru a câştiga”, a spus tehnicianul român, citat de site-ul oficial al clubului.