Retras la Sibiu, traducătorul lui James Joyce domină în absenţă literatura contemporană. Miercuri, revista „România literară“ i-a acordat un Premiu Opera Omnia pentru poezie, în valoare de 10.000 de lei.
„Premiul «României literare» e ultimul lucru la care mă gândesc acum. Nu am puterea să discut despre nimic“, ne-a răspuns la telefon, aproape şoptit, poetul Mircea Ivănescu (76 de ani). După moartea soţiei sale, traducătorul intraductibilului James Joyce s-a adâncit în boală şi singurătate, în locuinţa sa de la Sibiu. În tot acest timp, i se dedică pagini întregi de critică literară şi este opţiunea aproape unanimă a mediului cultural românesc la un Nobel literar.
Poetul „mopetelor“ a fost propus Academiei Suedeze în 1999 de Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România, iar în 2007, din iniţiativa unui scriitor din diaspora, Dan Dănilă, a apărut Organizaţia de Susţinere pentru Premiul Nobel pentru Literatură a lui Mircea Ivănescu.
Şansele la prestigioasa distincţie îi sunt însă diminuate de lipsa unor traduceri ale operei sale în alte limbi. Ironia face ca Mircea Ivănescu să-i fi tradus pe unii dintre cei mai dificili scriitori, de la James Joyce, William Faulkner, Franz Kafka, Robert Musil, F. Scott Fitzgerald, Truman Capote la Friedrich Nietzsche sau Rainer Maria Rilke. 12 ani pentru „Ulise“ „Mircea Ivănescu i-a tradus pe doi autori aproape imposibil de tradus, Joyce şi Kafka. «Ulise» e un roman extraordinar de bine tradus, pe care l-am citit cu mari delicii“, subliniază criticul Nicolae Manolescu. Romanul în două volume, apărut la Editura Univers în 1984 şi considerat de unii capodopera traducerilor în limba română, e o muncă migăloasă care s-a întins pe 12 ani (timp în care a lucrat şi la alte traduceri), răgaz pe care traducătorii de azi nu şi-l mai pot lua, la ritmul în care lucrează editurile.
„Primele fragmente le-am publicat în revista „Secolul XX“, în 1972, iar romanul a apărut 12 ani mai târziu. Atunci am prins o conjunctură politică favorabilă şi am publicat-o. N-aş spune că a fost cea mai dificilă traducere, a fost o coincidenţă de stil cu Joyce. Mai greu mi s-a părut «Omul fără însuşiri» de Robert Musil, care nu se potrivea cu stilul meu“, ne-a povestit Mircea Ivănescu. „Cel mai influent poet de după război“ Cu un debut târziu, în 1968, în revista „Steaua“, Mircea Ivănescu a rămas o prezenţă discretă în viaţa literară, deşi a tradus impresionant de titluri voit anodine, „Poesii“, „Poeme“, „Alte poeme“ sau „Versuri“. Un motiv ar fi retragerea sa din fervoarea culturală a Capitalei, în 1980, când s-a stabilit la Sibiu ca redactor al revistei „Transilvania“. În acea perioadă, optzeciştii începuseră să recunoască în poezia lui Ivănescu postmodernismul pe care ei abia îl experimentau. „E un poet foarte original, unul dintre puţinii din generaţia şaizecistă influenţat de poezia americană, puţin cunoscută în România până la generaţia lui Mircea Cărtărescu. Era cam cu 30 de ani înaintea tuturor. E o poezie care nu are tradiţie la noi până la el, asemănătoare ca aşternere în pagină cu proza, foarte banală în aparenţă. Şi are personaje proprii, cum nu există în poezia modernă românească. Mircea Ivănescu ar merita nu numai premiile pe care i le dăm noi, ci să se găsească în manualele şcolare“, apreciază Nicolae Manolescu.
Criticul nu-i găseşte echivalent nici în poezia europeană, ci doar în cea de peste Ocean. „Faptul că se vorbeşte întruna despre Premiul Nobel în preajma numelui său este evident îndreptăţit“, adaugă Emil Brumaru.
Eroii lui Ivănescu - mopete, v înnopteanu, rowena, domnişoara maldiva, nefa, pisicâinele benone -, posesori ai unei filosofii a plictiselii, fac cele mai banale lucruri cu putinţă: stau la taifas, cască, se plimbă; ostentativa monotonie e o interfaţă pentru sentimente şi sugestii profunde. Autoironic şi boem, personajul mopete - o anagramă a cuvintelor poet şi poem - e un alter ego al poetului.
Mircea Cărtărescu îl consideră cel mai important poet de după război. „Aproape ignorat timp de treizeci de ani, discret el însuşi în viaţa sa provincială asemenea lui Bacovia, Mircea Ivănescu apare azi, din perspectiva poeziei actuale, drept cel mai avansat teoretic şi cel mai influent poet român de după război“. BIOGRAFIE DE SCRIITOR A debutat în 1968, cu volumul „Versuri“ > Mircea Ivănescu s-a născut pe 26 martie 1931 la Bucureşti. > În 1954 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. A fost angajat ca redactor la Agerpres, a lucrat la revista „Lumea“, la Editura pentru Literatură Universală şi la revista „Transilvania“. > În literatură a debutat în 1968, cu volumul „Versuri“. A continuat cu Poeme“ (1970), „Poesii noua“ (1982), sau „Poezii“ (1997). > A tradus capodopera „Ulise“, de James Joyce, poezie americană, povestiri şi corespondenţă de Franz Kafka, cărţi de William Faulkner şi F. Scott Fitzgerald, precum şi „Omul fără însuşiri“ de Robert Musil. > Uniunea Scriitorilor i-a acordat în 1982 Premiul pentru poezie, în 1993 Premiul pentru Opera Omnia, iar în 1995 Premiul pentru traducere.