Mircea Geoană a vorbit despre posibila sa candidatură la prezidenţiale. Secretarul General adjunct al NATO a spus că nu este în căutarea unui alt job internaţional după o poziţie atât de importantă la NATO.
Mircea Geoană: Nu sunt în căutarea unui alt job internațional
El a precizat că nu se întoarce să rescrie o poveste care deja a fost scrisă, iar dacă va fi, va fi un nou capitol, ceva diferit, ceva profund, ceva transformator, ceva care să justifice reîntoarcerea în viaţa publică din România.
„O decizie finală nu am luat încă, deocamdată trebuie să mă ocup de obligațiile mele la nivelul NATO, dar văzând ce se întâmplă în țară sunt tot mai aproape de o decizie. Nu este cazul să fac acum un anunț, dar se va întâmpla în curând. Vom vedea ce avem de făcut, sunt extrem de măgulit că oamenii au o părere bună despre mine.
Este o decizie importantă ce necesită implicare, dar cred că acum sunt mai aproape de decizie, o decizie cu anunț public care să termine această perioadă cu răspunsuri încă evazive din partea mea. Dacă voi pleca mai devreme din NATO, răspunsul este da, sunt un om trecut prin viață, știu ce înseamnă politica. Pot spune că nu sunt în căutarea unui alt job internațional după o astfel de poziție în NATO. Dacă va fi de făcut, de pus umărul la renașterea țării, am s-o fac cu toată inima, nu mă întorc la ce am făcut în anii precedenți, am învățat politică”, a declarat Mircea Geoană.
Secretarul General adjunct al NATO: Dacă va fi, va fi un nou capitol
Mircea Geoană a spus că nu are intenția de a reveni pentru a rescrie o poveste care există deja, ci ar aduce schimbări semnificative, va fi ceva total diferit.
„Eu nu mă întorc să rescriu o poveste care deja a fost scrisă. Dacă va fi, va fi un nou capitol, ceva diferit, ceva profund, ceva transformator, ceva care să justifice reîntoarcerea în viaţa publică din România. Dacă acest lucru nu va fi posibil din varii motive, vă daţi seama că după o poziţie la NATO nu duc lipsă de oferte din multe alte zone, din lumea privată, din lumea academică, din lumea universitară. Har Domnului, har Domnului, că nu duc lipsă de variante”, a mai spus Geoană.
Mircea Geoană: Eu sunt extrem de măgulit, de flatat că sondajele îl dau câștigător
Reramintim că multe sondaje îl dau drept câștigător în alegerile prezidențiale pe Mircea Geoană. În acest context, a spus că se simte măgulit.
„Eu sunt extrem de măgulit, de flatat că se pare, cel puțin din sondaje, că lumea are o părere bună despre mine, dar a candida la președinția României reprezintă o decizie masivă. E o decizie importantă, e o decizie care implică responsabilitate. Eu n-am fugit de răspundere niciodată în viața mea, nici în momente grele, nici momente mai favorabile din viață, dar cred că în acest moment, repet, sunt mai aproape de o decizie. Dar decizia finală, cu subiect și predicat, cu anunț public și terminând această perioadă de întrebări repetate și de răspunsuri încă evazive din partea mea, o vom trata ca atare”, a concluzionat Mircea Geoană într-un interviu pentru antena3.ro.