Ceremonia de încheiere a mandatului lui Jens Stoltenberg este pregătită pentru 30 septembrie 2024. Acesta ar urma să fie succedat de fostul premier olandez, Mark Rutte, considerat favoritul președintelui american Joe Biden. Dar când își va încheia mandatul Mircea Geoană?
Mircea Geoană a declarat că își va încheia mandatul de secretar general adjunct al NATO cu certitudine în acest an.
El și-ar putea termina mandatul simultan cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Când își încheie mandatul Jens Stoltenberg?
Secretarul general Jens Stoltenberg își va încheia mandatul la șefia NATO la 1 octombrie 2024. El și-a început mandatul de la 1 octombrie 2014.
Norvegianul Stoltenberg, pe durata mandatului său, a înfruntat atacurile teroriste comise de ISIS și criza imigranților. Apoi, a venit pandemia de coronavirus.
Mandatul său de 10 ani lasă în urmă o alianță care are de gestionat crize de securitate. Cele mai mari sunt războaiele din Gaza și Ucraina.
Mircea Geoană își va încheia mandatul în toamnă
„Chestiunea care nu se poate întâmpla în această toamnă este ca Jens Stoltenberg şi eu, adjunctul domniei sale, să plecăm în acelaşi timp. El pleacă la 1 octombrie. Deci eu, pentru a putea să asigurăm continuitate şi succesiune la vârful Alianţei, va trebui să plec fie mai devreme, fie mai târziu”, a declarat Geoană, citat de News.ro.