Suspendatul Mircea Geoană: "Rămân membru PSD. Sancţiunea nu este statutară"

Conducerea PSD l-a suspendat azi pe Mircea Geoană din partid pentru o perioadă de şase luni. Este o sancţiune pentru declaraţiile făcute săptămâna trecută. "Rămân membru al acestui partid", a replicat preşedintele Senatului.

Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat la finalul şedinţei Biroului Permanent al partidului că Mircea Geoană a fost sancţionat cu "un avertisment foarte clar". Conducerea PSD a decis prin vot ca Mircea Geoană să fie suspendat din PSD pentru o perioadă de şase luni.

"Rămân un membru al alcestui partid indiferent de lupta care se duce în partid. Aş fi preferat ca cei care au votat împotriva mea să fie alături de mine în lupta cu adversarii PSD", a fost replica lui Mircea Geoană.

Acesta consideră că este victioma luptei pentru putere din PSD. El consideră că decizia de suspendare nu are "nicio bază statutară" deoarece o astfel de sancţiune ar fi trebui discutată la nivelul organizaţiei Dolj din care face parte.

Vanghelie şi Iliescu au fost contra

Astfel, 16 dintre liderii PSD, printre care Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Adrian Năstase s-au pronunţat pentru suspendarea lui Geoană. Doar şase voturi au fost contra. Printre cei care s-au opus suspendării lui Geoană din partid au fost Ion Iliescu şi vicepreşedinţii Marian Vanghelie, Ion Toma, Ion Prioteasa şi Ecaterina Andronescu.

Deşi a dezavuat declaraţiile lui Geoană, preşedintele de onoare al PSD s-a opus suspendării acestuia din partid. Ion Iliescu s-a pronunţat pentru o sancţiune mai blândă, de tipul unui avertisment. Tipul de sancţiune care să-i fie aplicată lui Geoană a generat o dispută între Ion Iliescu şi Victor Ponta. "Regret că s-a ajuns aici", a comentat Victor Ponta, la finalul şedinţei. Acesta a precizat că sancţiunea nu prevede retragerea sprijinului politic pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

Deşi Geoană este suspendat din partid, PSD îl susţine în continuare în poziţia de-al doilea om în stat. Mircea Geoană a părăsit şedinţa conducerii PSD înainte de a se lua o decizie în privinţa sa.

Reevaluat după şase luni

Dacă în cele şase luni de suspendare Mircea Geoană nu se comportă conform aşteptărilor conducerii PSD, ar putea fi exclus. Lui Geoană i s-a pus în vedere că acţiunile sale vor fi urmărite în continuare şi, în această perioadă, va fi evaluat. "Mircea Geoană va demonstra în următoarea perioadă dacă vrea să rămână în PSD", a spus Victor Ponta. Preşedintele Senatului a fost chemat azi pentru a da explicaţii conducerii PSD în urma declaraţiilor făcute pe blogul personal săptămâna trecută. Afirmaţiile lui Geoană au produs iritare în rândul liderilor PSD. Victor Ponta şi Liviu Dragnea au mers pe varianta excluderii lui Geoană din PSD. Problema de care s-au lovit a fost că în acest caz PSD ar fi pierdut funcţia de preşedinte al Senatului.