Mircea Geoană: "Nu poţi trata privatizarea Oltchim ca pe o geambaşie de cai"

Senatorul PSD, Mircea Geoană, a scris, pe blog, că procesul de privatizare a Oltchim a fost plin de greşeli şi, ca într-o problemă de matematică, rezultatul nu avea cum să fie decât greşit. "Este o privatizare în stil Elodia", a susţinut Geoană.

"Nu am cum să fiu de acord cu bâlbâielile OPSPI legate de privatizare. Nu poţi niciodată trata privatizarea Oltchim ca pe o geambaşie de cai. Procesul de privatizare a Oltchim a fost plin de greşeli şi, ca într-o problemă de matematică, rezultatul nu avea cum să fie decât greşit. D-l Vulpescu nu a intuit decât prea târziu dimensiunea problemelor de la Oltchim şi a lipsit cu desăvârşirea o abordare a privatizării menită să ofere perspective atât unor investitori serioşi, cât şi zecilor de mii de familii care depind de acest loc de muncă. (...)Este o privatizare în stil Elodia, iar ceea ce pare că va dispărea este şansa unui loc de muncă pentru mii de vâlceni", a scris Mircea Geoană pe blog. De vină pentru această situaţie este PDL-ul, consideră Geoană pentru că "în locul unei operaţii grele care să pună pe picioare pacientul, democrat-liberalii au preferat la Oltchim să ofere cu generozitate calmante şi somnifere".

"Cred că licitaţia de vineri trebuie imediat anulată dacă acel care a câştigat nu dispune de capitalul de lucru de 250 milioane de euro şi de un plan care să garanteze păstrarea locurilor de muncă şi revenirea pe profit a companiei", a mai scris Geoană.