Mircea Duşa: S-ar putea ca Puterea să rămână fără majoritate şi la Cameră

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a declarat, astăzi, că s-ar putea ca de mâine Puterea să nu mai aibă majoritatea nici în Camera Deputaţilor, precizând că până acum grupul PSD are 90 de deputaţi, PNL are 58 şi vor mai fi solicitări din partea parlamentarilor Puterii de a trece la Opoziţie.

"Cei doi copreşedinţi ai USL au anunţat că mai este deschisă poarta USL până la moţiunea de cenzură. O să vedeţi că o să mai apară solicitări din partea parlamentarilor care vor trece de partea opoziţiei sau vor afirma că vor vota moţiunea", a declarat Mircea Duşa. Acesta a arătat că, din cifre, "s-ar putea ca de mâine să înceapă Puterea să nu mai aibă cvorum de şedinţă nici la Camera Deputaţilor".

"Cvorumul este de 164 de deputaţi, au rămas 167 parlamentari ai Puterii, se mai anunţă ceva plecări, este vorba de trei oameni, ceea ce nu este o cifră foarte mare", a explicat Duşa. Întrebat câţi deputaţi are USL, Duşa a spus că, din ce este afişat pe site-ul Camerei şi din anunţurile făcute în plen, grupul PSD are 90 de deputaţi, iar PNL are 58.

Şi purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, astăzi, la finalul şedinţei BPC, că partidele din USL fac toate eforturile, săptămâna aceasta, ca moţiunea de cenzură să treacă, precizând că mai au nevoie de câteva voturi, "mai degrabă puţine decât multe".