Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat, sâmbătă, că amplasamentele celor două centre de comandă și control ale NATO din România au fost identificate în proporție de 90%.
''La nivelul Statului Major General și al Colegiului de Conducere al Ministerului Apărării analizăm în momentul de față mai multe locații și în termen foarte scurt vom lua o hotărâre cu privire la locația celor două comandamente și vom trece la lucrările și măsurile de operaționalizare a lor”, aprecizat Dușa, conform HotNews.ro.
”Sigur că încă nu va pot preciza exact. 90% ne-am hotărât unde vor fi, nu vă pot preciza exact până nu luăm în analiză toate elementele și până nu ne sfătuim și cu partenerii noștri din NATO și mai ales cu militarii din țările care urmează să vină în aceste comandamente, respectiv SUA, Anglia, Germania, Polonia, Turcia. Sunt miniștri cu care deja am discutat fie telefonic, fie la întâlniri bilaterale și care vor trimite militarii în comandamentele din România", a mai declarat Mircea Dușa.