Politicianul și actorul Mircea Diaconu povestește despre actorie, dar și despre candidatura la alegerile prezidențiale din 2019.
Mircea Diaconu, născut pe 24 decembrie 1949 în Vlădești, Argeș, și-a început cariera în actorie în 1970, la teatrul Bulandra. Absolvent al liceului din Câmpulung și al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", el a fost obligat să se înscrie în Partidul Comunist Român în anul doi de studenție.
În 1980, Diaconu s-a însurat cu Diana Lupescu, actriță de profesie, și împreună au făcut doi copii. A jucat în numeroase filme, printre care Filantropica, Kino Caravan, Piciu și Operațiunea Autobuzul. Pe 21 decembrie 1989, când revoluția anticeaușistă era în desfășurare, Diaconu a instigat la greve și proteste studențești împotriva regimului comunist. După revoluție a devenit liber profesionist și a fost medaliat cu Ordinul Național de Merit de către președintele țărănist Emil Constantinescu.
Mircea Diaconu a fost profesor universitar și directorul teatrului Nottara între 2004 și 2011. Și-a început cariera politică în 2008, ca membru PNL și a fost ales senator. În mai 2012, premierul social-democrat Victor Ponta l-a desemnat în funcția de ministrul Culturii. În 2014, a candidat ca independent la alegerile europarlamentare, iar în 2019, a devenit candidatul prezidențial comun al partidelor liberal-sociale ALDE și PRO România, cu sloganul „Un Om”.
Mircea Diaconu : candidatura sa la alegerile din 2019, un „accident”
La interviul din podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, Mircea Diaconu a dezvăluit că participarea sa la alegerile din 2019 a fost un „accident”. El și-a anunțat candidatura la Ateneul Român, la o conferință de presă, sugerând că ar putea candida independent. Actorul era enervat de faptul că Iohannis mai voia încă un mandat prezidențial.
„Candidatura la prezidențiale a fost ca un accident. Eram seară, se lansau, se trâmbițau, și mi-am dat seama că era o construcție care ducea la ce a dus. Parcă era făcut un drum curat ca domnul Iohannis să mai facă un mandat. Și nu mi se părea normal și logica nu mi se părea normală și neconstituțională”.
Actorul a mai spus că în seara respectivă s-a dus la Ateneul Român:
„Și atunci m-am enervat în seara aia și a doua zi m-am dus la Ateneul Român și am zis „Vreau și eu, dacă mă lăsați, pe treptele Ateneului, mâine, să fac o conferință de presă”. Și m-au lăsat. Am anunțat-o, a venit lumea și am zis „Vreau să candidez”. Ca independent. De ce? Ca să spun, atunci când lumea e atentă la subiectul ăsta, că e neconstituțional și este o fundătură ca președinții de partide să ajungă președinți de țară. Pentru că automat se împarte țara-n două. De aia am ieșit. Ca să spun aceste lucruri, nu ca să ies președinte. Nici nu mă vedeam în postura aia de prizonier, practic”.
Diaconu a mai candidat ca independent pentru că în Constituție, scrie că președintele este un mediator:
„Nu poți să fi mediator decât într-o stare de neutralitate și fără o gloată întreagă în spatele tău, care așteaptă de la tine să livrezi. Este o tâmpenie și de-aia am ieșit ca să spun aceste lucruri, nu ca să ies președinte”.
Mircea Diaconu, despre cariera sa în actorie
Actorul a subliniat că fiecare dintre noi este, în esență, un actor, fie că alegem sau nu această profesie. El a exemplificat acest lucru prin analogia cu un băiat îndrăgostit care se pregătește să își invite iubita la film și apoi să îi declare sentimentele într-un parc.
„Toți suntem actori, într-un fel sau altul. Unii își fac profesie din asta, alții, nu, dar profesează.Iată cum: să zicem că un băiat, îndrăgostit fiind fată, vrea seara respectivă, s-o invite la film și după aia să meargă pe o bancă în parc și să-i spună niște lucruri. Băiatul ăla se îmbracă într-un anume fel, repetă, își spune și-și construiește niște replici.Deci exact ceea ce face un actor pentru o formă de reprezentație, o formă de energie maximă și de tensiune și de emoție maximă. Care este actul scenic”, a explicat celebrul artist român.
Actorul a vorbit și despre copilăria sa. În timpul școlii primare a experimentat un act de „sinucidere din dragoste”, prin a sublinia influența lecturii asupra imaginației sale bogate. Împreună cu familia, el citea cărți la lumina lămpii.
„M-am și sinucis din dragoste când eram, cred, în clasa a treia. Citeam foarte mult, de la vârstă mică. La noi era un cult în familie lucrul ăsta și citeam la lampă că n-aveam altceva și tata era la margine. Lampa, tata, fratele meu și eu. Citeam fiecare altă carte și bineînțeles că, din când în când, și noi mult mai des, ziceam ce înseamnă asta, tată, că dădeam niște cuvinte pe care nu le știam și tata explica și uite așa treceau serile.