Mircea Băsescu a negat categoric că ar fi luat vreun ban de la familia lui Bercea Mondial şi a subliniat că preşedintele Traian Băsescu nu are nicio legătură cu acest lucru. Declaraţiile acestuia vin după ce ieri seară au fost prezentate bucăţi editate dintr-o înregistrare video la postul de ştiri al lui Dan Voiculescu.
Mircea Băsescu a mai explicat situaţia şi în dimineaţa aceasta, când a plecat de acasă. Fratele preşedintelui a fost oprit de jurnaliştii care îl aşteptau în faţa casei sale. Mircea Băsescu spune că bucăţile din înregistrarea video au fost prezentate rupte din context şi într-o manieră care nu reflectă situaţia reală.
Antena 3 nu a prezentat publicului înregistrarea video completă, ci doar bucăţi editate a cător succesiune nu este foarte clară.
"Menţionarea numelui lui Traian Băsescu în dialogul purtat cu membrii familiei Anghel nu s-a facut în sensul concluzionat în cuprinsul emisiunii de televiziune. Am menţionat că Preşedintele ştie de cazul lui Anghel Sandu în condiţiile în care dosarul acestuia era foarte mediatizat la acel moment, situaţia sa fiind de notorietate. Este regretabil că se încearcă denigrarea Instituţiei Prezidenţiale în condiţiile în care Preşedintele României, prin activitatea sa din ultimii ani, a încercat şi a reuşit să facă Justiţia să poata funcţiona în România", menionează Mircea Băsescu într-un comunicat de presă.
Fratele preşedintelui Traian Băsescu a spus că suma de 250.000 de euro despre care se vorbeşte în înregistrările difuzate Antena 3 ar fi banii împrumutaţi de familia lui Anghel lui Marian Căpăţână.
Acesta mai spune că imaginile prezentate în emisiunea Sinteza Zilei "sunt scoase din context şi puse în asemenea ordine în scopul de a da impresia că există o legatură de cauzalitate între discuţiile care privesc banii şi discuţiile referitoare la dosarul lui Anghel Sandu".
Vă prezentăm comunicatul integral al lui Mircea Băsescu:
"În urma difuzării înregistrarilor video din emisiunea Sinteza Zilei din seara zilei de 18.06.2014 pe postul de televiziune Antena 3, doresc să fac următoarele precizări:
În primul rând semnalez faptul că atragerea Instituţiei Prezidenţiale şi a Preşedintelui României în acest scandal mediatic nu are nici un suport real. Preşedintele României, Traian Băsescu nu are nici un fel de legătură cu relaţia mea cu membrii familiei Anghel.
Menţionarea numelui lui Traian Băsescu în dialogul purtat cu membrii familiei Anghel nu s-a facut în sensul concluzionat în cuprinsul emisiunii de televiziune. Am menţionat că Preşedintele ştie de cazul lui Anghel Sandu în condiţiile în care dosarul acestuia era foarte mediatizat la acel moment, situaţia sa fiind de notorietate. Este regretabil că se încearcî denigrarea Instituţiei Prezidenţiale în condiţiile în care Preşedintele României, prin activitatea sa din ultimii ani, a încercat şi a reuşit să facă Justiţia să poata funcţiona în România
Cu privire la presupusele fapte de corupţie de care sunt acuzat, Justiţia îşi va spune cuvântul fără a beneficia de avantajul de a fi fratele Preşedintelui României.
În al doilea rând vreau să precizez că toate imaginile video difuzate de postul Antena 3 vin şi susţin starea de fapt prezentată chiar de mine în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj şi în cuprinsul declaraţiei pe care am dat-o în faţa procurorului DNA.
Sumele de bani respective sunt menţionate în referire la momentul restituirii acestora de către Marian Căpăţână membrilor familiei Anghel, care a avut loc în prezenţa mea, în biroul meu din Portul Constanţa.
Nu pot să nu observ că secvenţele difuzate sunt scoase din context şi puse în asemenea ordine în scopul de a da impresia că există o legatură de cauzalitate între discuţiile care privesc banii şi discuţiile referitoare la dosarul lui Anghel Sandu.
Fac precizarea că aceste imagini trebuie analizate în integralitate şi coroborate cu toate celelalte probe aflate în dosarul de şantaj. Astfel, din interceptarea realizată de procurorii şi ofiţerii DGA a discuţiilor purtate între mine, membrii familiei Anghel şi Marian Căpăţână rezultă fără echivoc natura relaţiilor dintre părţi. Certitudinea este că Marian Căpăţână a împrumutat o suma de bani de la familia Anghel pe care umează să o restituie şi cel mai important este că eu nu am solicitat şi nici nu a primit nicio sumă de bani.
Am solicitat DNA Serviciul Teritorial Constanţa comunicarea plângerii penale depuse de Florin Anghel şi a probelor ce însoţesc această plângere. După ce vom primi aceste înregistrări în integralitatea lor vom putea face alte precizări cu privire la temeinicia lor."
Reacţia lui Mircea Băsescu vine după ce postul Antena 3 a difuzat miercuri seară bucăţi editate dintr-o înregistrare video care nu a fost prezentată integral publicului. În înregistrarea video apare Mircea Băsescu alături de Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial şi se poartă discuţii despre procesul în care Bercea a fost condamnat. Mihai Gâdea a prezentat bucăţile din înregistrarea video într-o succesiune care să sugereze că în discuţie se negociau acţiuni ilegale pentru scoaterea lui Bercea din închisoare.