În timpul emisiunii TV „În gura presei”, Mircea Badea a trecut prin clipe șocante. Prezentatorul a uitat detalii importante din viața lui și nu numai. Toată ediția de joi s-a comparat cu un cunoscut politician.
Ediția de joi seară, 2 decembrie, a emisiunii În gura presei, de pe Antena3 va rămâne în istoria televiziunii. Mircea Badea a rămas șocat după ce a aflat că este de aceeași vârstă cu un cunoscut politician.
Totul a început de la o discuție despre CV-ul deputatului Florin Roman. Acesta a fost acuzat de Tolontan că este un „ministru care nu are carte” din cauză că pe CV-ul său există mai multe calificări neadevărate sau inexistente.
„Florin Roman şi-a trecut în CV o lucrare care nu poate fi găsită. S-o fi furat. La aceeași editură apare o carte cu același nume, dar cu alți autori”, a spus prezentatorul emisiunii „În gura presei”.
Mircea Badea a amuțit!
Prezentatorul s-a declarat un adevărat fan a lui Florin Roman. Badea l-a descris pe politician: „intelectual fin și un distins domn”, dar marele șoc al moderatului a fost când a aflat din CV că este de vârstă cu deputatul.
„Florin Claudiu Roman, 47 de ani. No! Băi, staţi puţin! Deci nu, murim pe loc! Cum? Deci eu nu mai pot. După ce am luat şoc cu Bode, iau şoc şi cu Florin Roman? Deci, nu. Stai, măi! Eu în ce an sunt născut? ’74. Deci câți ani am? Am dilema lui Țurcan, oare câți ani am?”, a explicat uimit Mircea Badea.
Mircea Badea a acceptat foarte greu că sunt de aceeași vârstă, ba chiar a răbufnit când a văzut că politicianul este mai mic ca el cu 2 luni.
„47 am, să înnebunesc. Deci, eu sunt de-o vârstă cu Florin Roman. Simt nevoia să fac o investigație prin microscop. Mă uit să analizez Omicronul! Ce, mă? Deci are 47 de ani? Suntem de-o vârstă? Cum? E de vârsta mea? Nu, murim. Şi aşa am suspinat că domnul Bode e mai mare ca mine cu un an, sau ceva. Nu mai daţi şocuri din astea în direct! Ia caută Tutankhamon, nu cumva sunt de-o vârstă şi cu ăla”, a întrebat amuzat Mircea Badea.
Uimit de cele aflate, prezentatorul a insistat să compare pozele cu el și Florin Roman. Colegii de platou i-au făcut pe plac, iar Badea nu a încetat să caute diferențe fizice între el și politician.
„Am luat șoc cu Bode, acum iau șoc și cu Florin Roman! Eu nu mai pot!”, a exclamat amuzat Mircea Badea, potrivit Capital.