O evaluare a sistemului de justiţie juvenilă din România, cu accent pe alternativele la trimiterea în judecată a minorilor, realizat de profesorul universitar Ioan Durnescu şi Corina Popa, arată că grupul care ar avea nevoie de cele mai specializate servicii de reabilitare nu benefi ciază de ele.

Minorii cu probleme penale care au obligaţia de a urma un program de consiliere psihologică, spre exemplu, trebuie să-şi găsească singuri şi să-şi plătească acest curs şi să meargă cu dovada la procuror. Mai mult, modul de executare a muncii neremunerate de la renunţarea la urmărirea penală este verificat de către organele de poliţie, pe când, în cazul adulţilor, aceste servicii sunt gratuite şi sunt puse în executare de către serviciile de probaţiune. Dar nu există nici proceduri sau standarde specializate de lucru cu acest grup de minori, nici pentru cei care nu răspund penal, la direcţiile de asistenţă socială, şi nici la cei care răspund penal, la probaţiune.

 

Problemele încep la implementarea efectivă a legislaţiei

Pentru mai multe lămuriri, după ce am citit Raportul intitulat “Alternative la trimiterea în judecată a minorilor în România. Un sistem fragmentat”, ne-am adresat profesorului universitar Ioan Durnescu.

 - EVZ: Cum ar trebui sistematizat şi implementat cadrul legislativ pentru ca sistemul de justiţie juvenilă să-şi atingă scopul de redare către societate a copiilor cu probleme penale?

- Ioan Durnescu: Așa cum arătăm și în studiu, legislația principală - formată din Legea nr. 272/2004 privind protecția copilului, Codul Penal (Cp), Codul de Procedura Penală (Cpp) etc.- este una progresistă și în conformitate cu standardele UE și ONU. Problemele încep să apară la legislația secundară și la implementarea efectivă. Să vă dau câteva exemple. În anumite cazuri prevăzute de lege, procurorul poate să dispună renunțarea la urmărirea penală (art. 318 Cpp), ocazie cu care procurorul poate să aplice și o serie de obligații ce pot facilita reintegrarea minorului, fără a-l mai trimite în judecată, cum ar fi: să prezinte public scuze victimei, să presteze muncă în folosul comunității sau să urmeze un curs de consiliere psihologică. Hotărârea Guvernului nr. 604/2016 de punere în aplicare a acestor prevederi arată că poliția supraveghează executarea muncii în folosul comunității, iar minorul cu familia sa răspund de identificarea şi urmarea unui program de consiliere psihologică. Tot ei trebuie să acopere și eventualele costuri, dacă Direcția de Asistentă Socială și Protecție a Copilului nu dispune de un psiholog specializat. Ei bine, în cazul adulților, există și funcționează un serviciu de probațiune care pune în executare aceste obligații gratuit și specializat. Iată cum serviciile pentru minori sunt reglementate mai precar decât cele pentru adulți. În ceea ce privește implementarea, putem observa o preocupare a direcțiilor de asistență socială și protecție a drepturilor copilului pentru a oferi servicii specializate pentru minorii aflați în conflict cu legea, însă nu putem identifica standarde, proceduri și programe de formare adresate acestui grup special. Nu găsim dovezi privind implicarea familiei în recuperarea socială a acestor minori și nu putem afirma că există o colaborare interinstituțională pentru a respecta principiul continuității intervenției. Ca să revenim la întrebarea dvs., cred că ar fi necesar ca la nivel național să existe o strategie unitară pentru protecția și reintegrarea minorilor în conflict cu legea care să prevadă responsabilități clare pentru toate instituțiile, modalități de colaborare, fluxul informațiilor, proceduri de lucru, formarea specialiștilor și așa mai departe. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție ar putea să își asume un rol integrator pentru coordonarea acestei strategii, atât pentru copilul care răspunde penal, cât și pentru cel care nu răspunde penal. Am avea, astfel, o instituție direct responsabilă și nu o serie de instituiții care operează necoordonat și parohial, în funcție de prioritățile și resursele disponibile. Cred că putem dezvolta mult pe acest subiect, însă aici avem ideile principale.

-Spuneţi în Raport: Minorii aflați în conflict cu legea ar trebui să fie încurajați să participe mai mult la procesul de luare a deciziilor. V-aș ruga să detaliaţi.

- Într-adevăr, cele mai multe studii și standarde europene sugerează că, pentru a fi eficiente, intervențiile de protecție a copilului sau cele corecționale trebuie să se bazeze pe principiile co-participării și empowerment-ului. Copilul nu mai trebuie privit ca un recipient pasiv al intervențiilor, ci un subiect activ și implicat în propria sa devenire. Un minor care participă activ, spre exemplu, la elaborarea propriului plan individualizat de protecție va fi mult mai motivat să respecte măsurile prevăzute acolo.

- „Un număr de aproximativ 4000 de minori beneficiază anual de aceste măsuri alternative la trimiterea în judecată. Cu toate acestea, există semnale că această tendință ar putea să ia o altă direcție în viitorul apropiat, deoarece unii dintre actorii implicați nu sunt pe deplin mulțumiti de modul de excutare a măsurilor alternative la trimiterea în judecată”. De ce nu sunt mulţumiţi, concret?

- Așa cum rezultă și din interviurile și focus-grupurile organizate în cadrul cercetării, unii procurori consideră că modalitatea de executare a obligațiilor prevăzute la renunțarea la urmărirea penală este una superficială și ineficientă. Prin urmare, sunt tentați în ultima vreme să trimită dosarul în instanță, chiar și pentru cauze mărunte, pentru ca instanța să poată aplica măsurile educative neprivative de a căror executare se ocupă un serviciu specializat – serviciul de probațiune. Se pierde, astfel, ocazia de a interveni minim și nestigmatizant în cazurile care nu prezintă un pericol social ridicat. Această schimbare de optică se poate observa deja în statisticile ultimilor ani.

 

Codul Penal distinge trei tipuri de minori

În general, procedurile penale în România constau în trei etape: urmărirea penală, judecarea și executarea. Pentru a facilita înțelegerea întregului proces, raportul a urmărit aceste trei etape atât pentru minori, cât și pentru copiii cu răspundere penală. Potrivit art. 113 din Codul Penal, copiii sub vârsta de 14 ani nu răspund penal. Copii cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani sunt considerați responsabili penal dacă există dovezi că au comis infracțiunea cu discernământ. Copiii peste 16 ani răspund penal, dar beneficiază de o poziție procedurală specială.

Administrarea justiției în România include, în general, următoarele instituții: poliție, parchete, instanțe, servicii de probațiune și penitenciare. În ceea ce privește minorii, sunt implicate mai multe instituții: servicii sociale, departamente de protecție a copilului, comisii pentru protecția copilului, centre rezidențiale, centre educative și centre de detenție.

În ceea ce privește minorii, trei tipuri de instituții sunt implicate în etapa de executare: serviciile de probațiune, centrele educative și centrele de detenție.

Serviciile de probațiune

Serviciile de probațiune au fost înființate în anul 2000 și sunt organizate în fiecare județ. Acestea răspund de punerea în aplicare a tuturor măsurilor educative neprivative de libertate. Printr-un proiect UE – Phare 2003 privind justiția pentru minori – unii consilieri de probațiune au fost instruiți să lucreze cu minorii. O altă formare a fost organizată în 2016 privind implementarea uneia dintre măsurile educative – stagiul civic. Un consilier de probațiune din fiecare serviciu de probațiune a fost instruit pe această temă.

Nu există specializare privind minorii în rândul consilierilor de probațiune, deoarece toți membrii personalului de probațiune lucrează cu toate tipurile de infractori. În afară de cerința ca minorii să vină însoțiți de părinți la sesiunile de supraveghere (cel puțin la prima), nu există alte proceduri speciale pentru a lucra cu minorii.

Principalele activități desfășurate cu minorii de către serviciul de probațiune sunt: prezentarea rapoartelor de evaluare și supravegherea măsurilor educative care nu presupun detenție. În etapa procesului, toți minorii trebuie să aibă un raport de evaluare.

 

Centrele educative

Centrele educative sunt instituții închise și au fost înființate în baza Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate. Există două astfel de centre în România – la Buziaș și la Tg. Ocna - ambele sub autoritatea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Centrul Educativ de la Buziaș are o capacitate de 184 de locuri. Deoarece este un centru relativ nou (din 2004), Centrul este organizat în 19 unități mici, care permit o atmosferă familială.

În timpul vizitei autorilor raportului, centrul găzduia 154 de copii, dintre care 65 erau tineri adulți (cu vârste de până în 25 de ani). Șaisprezece dintre persoane erau fete. Preocuparea principală a Centrului este școala. Toți copiii sunt obligați să meargă la școală în timp ce se află în Centru. Cu toate acestea, din cauza întârzierii la check-in sau a lipsei de documente, doar 120 dintre tineri erau școlarizați. În afară de școală, copiii sunt implicați în activități vocaționale și culturale. Procedura este foarte clară, iar minorii par să fie familiarizați cu drepturile și obligațiile lor, în timp ce se află în centru.

Centrul poate aproba învoiri pentru 24 de ore, 48 de ore, 3 zile sau 5 zile. Datorită faptului că aceste învoiri sunt reglementate ca privilegii și condiționate de note bune, doar câțiva minori au beneficiat de acest sistem. Un alt motiv pentru faptul că se recurge rar la învoire este faptul că pentru majoritatea familiilor este dificil să găsească resursele necesare să călătorească la distanțe atât de mari pentru a-și vizita copiii. Învoirile pot fi acordate numai în cazul în care copiii sunt însoțiți de părinți sau de tutori.

 

Centrele de detenţie

Pentru infracțiuni mai grave sau în cazul infractorilor recidiviști, instanța poate, de asemenea, să dispună pedepse pentru minori în centrele de detenție. Există două centre de detenție în România: Centrul de detenție de la Craiova și Centrul de detenție de la Brăila-Tichilești. Într-o anumită măsură, centrele de detenție pot fi considerate urmașele penitenciarelor pentru minori conform fostului Cod Penal.

 

Copiii care răspund penal

Minorii care răspund penal pot beneficia de măsuri alternative de reabilitare în etapa urmăririi penale. Articolul 318 din Codul de Procedură Penală (CPP) prevede că, în cazul în care persoana comite o infracțiune pedepsită cu amendă sau până la șapte ani de închisoare, procurorul poate renunța la urmărirea penală. Înainte de a aplica această măsură, procurorul trebuie să se asigure că nu există niciun interes public în convingerea că persoana respectivă și circumstanțele concrete ale crimei nu sunt foarte grave.

Cu toate acestea, 2016 a fost primul an în care mai mulți minori au fost trimiși în instanță decât au fost scoși de sub urmăririre penală. Acest lucru, în ciuda faptului că structura infracțiunilor grave comise de minori este destul de constantă în ultimii 5 ani. O posibilă explicaţie pentru această tendinţă inversă a fost oferită de procurorii intervievaţi de autorii raportului, care au declarat că nu sunt încrezători că renunțarea la urmărirea penală ar putea contribui la reducerea criminalităţii. În special, aceștia nu sunt siguri că obligaţiile impuse sunt puse în aplicare în mod eficient.

După „consultarea cu suspectul” (art.318 alin. 3 CPP), procurorul poate aplica una sau mai multe dintre următoarele obligații odată ce sentința este amânată:

a) compensarea sau recupererea bunurilor pentru victima,

b) scuze cerute în mod public victimei,

c) munca în folosul comunității pentru 30-60 de zile, d) să urmeze un program de consiliere psihologică.

Autorii raportului susţin că expresia „după consultarea suspectului” nu este foarte clară. Este vorba de consimțământ? Este vorba despre consimțământul informat? În practică, procurorii o interpretează ca pe un consimțământ, dar o mai mare claritate ar putea îmbunătăți drepturile procedurale ale minorilor în cadrul procedurii penale, spun autorii. Obligațiile trebuie să fie îndeplinite în termen de șase până la nouă luni. În ansamblu, mai mult de 4.000 de copii au fost scoși de pe traiectoria procedurilor judiciare convenționale în 2016, în timp ce numai 3.883 de copii au fost trimiși în judecată. Aceasta înseamnă că, în România, măsurile alternative de reabilitare constituie regula în ceea ce privește abordarea minorilor în conflict cu legea.

 

Copiii care nu răspund penal

Minorii care nu răspund penal intră sub incidența Legii nr. 272/2004 privind protecția copilului. Conform acestei legi, toate măsurile și intervențiile statului asupra copiilor trebuie să respecte principiul de interes superior al copilului promovat de Declarația Universală a Drepturilor Copilului. Copilul este definit ca orice persoană cu vârsta sub 18 ani. Părinții sunt responsabili pentru îngrijirea copiilor. Comunitățile locale au obligația ulterioară și complementară de a sprijini părinții sau tutorii în a se ocupa de interesul copiilor.

În acest scop, comisia pentru protecția copilului sau instanța ar putea impune una dintre următoarele măsuri speciale de protecție: plasamentul, plasamentul în situații de urgență și supravegherea specializată. Departamentul pentru Protecția Copilului din fiecare județ și serviciul public de asistență socială din fiecare oraș sau comună sunt responsabile pentru implementarea acestor măsuri.

În ceea ce privește copilul care se află în conflict cu legea și care nu răspunde penal, pot fi impuse doar măsurile plasamentului și supravegherii specializate.

Plasamentul poate fi impus într-o familie, la un asistent maternal sau într-o unitate rezidențială. Supravegherea specializată implică menținerea minorului în propria sa familie cu obligația de a se conforma uneia sau mai multora dintre următoarele obligații: de a merge la școală, de a participa la activitățile unui centru de zi, de a urma tratament medical, terapeutic sau de consiliere, de a evita anumite locuri și anumiți oameni. Aceste două măsuri pot fi aplicate de comisia de protecție a copilului înființată în fiecare județ, numai cu acordul părinților. În caz contrar, numai instanța poate aplica măsurile.

 

Centrele educative

Centrele educative sunt instituții închise și au fost înființate în baza Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate. Există două astfel de centre în România – la Buziaș și la Tg. Ocna - ambele sub autoritatea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Centrul Educativ de la Buziaș are o capacitate de 184 de locuri. Deoarece este un centru relativ nou (din 2004), Centrul este organizat în 19 unități mici, care permit o atmosferă familială.

În timpul vizitei autorilor raportului, centrul găzduia 154 de copii, dintre care 65 erau tineri adulți (cu vârste de până în 25 de ani). Șaisprezece dintre persoane erau fete. Preocuparea principală a Centrului este școala. Toți copiii sunt obligați să meargă la școală în timp ce se află în Centru. Cu toate acestea, din cauza întârzierii la check-in sau a lipsei de documente, doar 120 dintre tineri erau școlarizați. În afară de școală, copiii sunt implicați în activități vocaționale și culturale. Procedura este foarte clară, iar minorii par să fie familiarizați cu drepturile și obligațiile lor, în timp ce se află în centru.

Centrul poate aproba învoiri pentru 24 de ore, 48 de ore, 3 zile sau 5 zile. Datorită faptului că aceste învoiri sunt reglementate ca privilegii și condiționate de note bune, doar câțiva minori au beneficiat de acest sistem. Un alt motiv pentru faptul că se recurge rar la învoire este faptul că pentru majoritatea familiilor este dificil să găsească resursele necesare să călătorească la distanțe atât de mari pentru a-și vizita copiii. Învoirile pot fi acordate numai în cazul în care copiii sunt însoțiți de părinți sau de tutori.

 

Limitări care împiedică accesul copiilor la măsuri alternative de reabilitare

Principalele obstacole care împiedică accesul copiilor la măsurile alternative de reabilitare au două aspecte: în primul rând, poliția și sistemul judiciar nu cunosc întotdeauna pe deplin riscurile presupuse de încarcerare a minorilor și avantajele măsurilor alternative la trimiterea în judecată.

Cel de-al doilea set de obstacole sunt cele legate de modalitatea precară în care se pune în aplicare sistemul existent de măsuri alternative de reabilitare. Faptul că se apelează la polițiști sau la funcționari publici pentru a verifica modul de executare a muncii în folosul comunității sau consiliere psihologică nu convinge sistemul judiciar – în special procurorul - că deciziile sale sunt puse în aplicare în mod corespunzător.

 

Măsuri pentru accesul minorilor la măsurile alternative

Pe baza acestor observații, autorii raportului consideră că există unele îmbunătățiri care trebuie aduse pentru a promova accesul minorilor la măsurile alternative de reabilitare.

Prima îmbunătățire este aceea de a reforma modul în care sunt implementate obligațiile furnizate în cadrul urmăririi penale. Apelarea la procurori și la poliție pentru a implementa sau a monitoriza programele de consiliere sau munca în folosul comunității cu minorii în conflict cu legea nu va trimite niciodată mesajul corect publicului și sistemului judiciar. Riscul este că procurorii nu vor avea încredere că deciziile lor vor fi puse în aplicare în mod eficient și astfel vor evita utilizarea acestora în viitor.

Cea de-a doua îmbunătățire este de a dezvolta standarde și proceduri specializate pentru a lucra cu minori în conflict cu legea. Direcțiile de protecție a copilului au nevoie de o mai bună structurare și specializare pentru a lucra mai eficient cu acest grup de beneficiari.

În același timp, ar trebui asigurată mai multă pregătire pentru profesioniștii care lucrează cu minorii pentru a garanta o mai bună implicare a minorilor în procesul de luare a deciziilor și pentru a se comunica mai eficient cu familiile minorilor și cu comunitățile locale.