Minivacanţa de Rusalii pe litoral, cu tarife de extrasezon

Weekendul prelungit prilejuit de sărbătoarea Rusaliilor va aduce pe litoral, conform hotelierilor, zeci de mii de turişti. Tarifele de cazare sunt cu 30% mai mici decât în vârful sezonului estival.

Zeci de hoteluri de pe litoral sunt pregătite pentru turiştii care şi-au făcut rezervări pentru minivacanţa de Rusalii. Primii turişti au ajuns încă de astăzi deşi, din cauza vântului,  vremea nu este, deocamdată, de plajă. Temperaturile vor creşte însă, de mâine, până la 23 de grade Celsius. Pe lângă hotelieri, pregătiţi sunt şi şefii de terase şi restaurante, cluburi, precum şi administratorii plajelor. Unii dintre hotelieri au scăzut preţurile de cazare. „Sperăm să vină cât mai mulţi clienţi, mai ales că oferim nişte facilităţi în sensul că am făcut 50 de lei locul pentru perioada aceasta” spune Dumitru Ivănescu, patronul unui hotel de 3 stele din centrul staţiunii Mamaia.

Tarifele de cazare în Mamaia variază în funcţie de gradul de confort. La un hotel de 4 stele, camera dublă standard este 310 lei/noapte, cu mic dejun inclus, pentru sejururi de 1-4 nopți. La un hotel de 3 stele, camera dublă costă 138 de lei pe noapte, cu mic dejun, în timp ce la un hotel de 2 stele camera dublă este 120 lei/noapte. În sudul litoralului preţurile sunt cu până la 20-30 la sută mai mici. În sudul staţiunii Mamaia şezlongurile au fost întinse în aşteptarea turiştilor, tariful fiind de numai 10 lei, cu umbrelă şi măsuţă pentru băuturi răcoritoare. În nordul staţiunii, beach barurile şi cluburile de pe plajă şi-au angajat animatoare care vor dansa pe boxe, după muzica dată la tare. Şi litoralul bulgăresc îi aşteaptă pe români de Rusalii, la tarife cuprinse între 25 şi 50 de euro pe zi.