Ministrul ucrainean al apărării susţine că noua ofensivă a rușilor nu va fi ca cea din februarie 2022

Sursa foto: Twitter

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, consideră că, în cadrul noii ofensive ruse, preconizată să aibă loc în februarie, invadatorii nu vor încerca să captureze întreaga Ucraină, așa cum s-a întâmplat la începutul invaziei, ci vor purta bătălii concentrate pe anumite zone. "Rușii au încercat tactica de a captura simultan Ucraina în februarie anul trecut. Nu a funcționat. Adică au împrăştiat resurse şi au pierdut multe unități de elită.

 Acum, au o nouă tactică - încercări de a ocupa câte puţin" - a explicat oficialul. Potrivit lui Reznikov, în momentul de faţă, cele mai serioase grupări ruseşti sunt în est și în sud - invadatorii se concentrează acolo pentru a folosi diferite tactici în zonele respective.

Oficialul crede că invadatorii ruşi nu se vor întoarce în Herson, pentru că, atunci când au fugit, au ars şi distrus toate podurile și trecătorile, ci se vor deplasa pe uscat în direcția Zaporijjia, pentru a extinde coridorul terestru spre Crimeea, astfel încât să poată continua aprovizionările necesare armatei invadatoare. Reznikov a subliniat că, în acest moment, principalele riscuri sunt în est, sud și, ulterior, în nord. Totodată, ministrul a asigurat că "nu există motive de panică pentru a fugi din orașe".

În opinia sa, singurul pericol sunt loviturile cu rachete și drone. Cu toate acestea ministrul a amintit că și sistemul ucrainean de apărare antiaeriană devine din ce în ce mai puternic și mai abil. Reznikov a mai adăugat că Ucraina ştie unde și câte trupe rusești sunt concentrate pentru acest război. Astfel, potrivit ministrului, deocamdată, "nu a fost observat nimic extraordinar în direcția belarusă". Reznikov susţine că în direcţia respectivă există până la 12.000 de militari ruși și echipamente ale armatei invadatoare, potrivit Ukrayinska Pravda.

Schimbare la vârful statului în Ucraina: șeful serviciilor de informații militare va deveni ministrul Apărării

Șeful serviciilor secrete militare ucrainene Kirilo Budanov îl va înlocui pe Oleksi Reznikov în funcția de ministru al Apărării înainte de o ofensivă rusească așteptată și după scandaluri de corupție, a anunțat un deputat ucrainean duminică seară. În vârstă de 37 de ani, "Kirilo Budanov va conduce Ministerul Apărării, ceea ce are absolut sens în vremuri de război", a spus deputatul David Arahamia.

Oleksii Reznikov, în vârstă de 56 de ani, va fi numit ministru al Industriilor Strategice, a adăugat oficialul ales, fără a preciza data planificată a acestei remanieri de cabinet.

"Războiul dictează mișcările de personal", a explicat deputatul. "Vremurile și circumstanțele cer întărire și concentrare. Asta se întâmplă acum și va continua și în viitor". "Inamicul se pregătește să avanseze. Ne pregătim să ne apărăm", a spus el.

Domnul Reznikov, una dintre cele mai cunoscute figuri ale războiului din Ucraina, fusese numit ministru al Apărării în noiembrie 2021 și a ajutat la furnizarea de arme occidentale forțelor ucrainene.

Însă ministerul său a fost afectat de scandaluri de corupție. Adjunctul său a fost nevoit să demisioneze la sfârșitul lunii ianuarie, după acuzațiile că ministerul ar fi semnat contracte de aprovizionare cu alimente la prețuri de două-trei ori mai mari decât prețurile pieței. Duminică, în faţa presei, domnul Reznikov nu a spus dacă intenționează să rămână în postul său, notează lalibre.be

Dar el a adăugat că doar președintele Volodimir Zelenski, care săptămâna trecută a înăsprit măsurile anticorupție, ar putea decide soarta lui. "Stresul prin care am trecut anul acesta este greu de măsurat cu precizie. Nu mi-e rușine de nimic", a spus Reznikov. "Conștiința mea este complet curată".

(Traducerea Rador)