Ministrul Transporturilor vrea reînnoirea FLOTEI de avioane TAROM

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a declarat că dorește reînnoirea flotei de avioane Tarom, deoarece aparatele de zbor (cele mari) au ajuns la o degradare destul de mare iar costurile pentru reparații sunt exagerate.

Potrivit mediafax, ministrul a precizat că dorește să schimbe aeronavele mari ale Tarom cu altele mai fiabile din punct de vedere și al consumului de combustibil.

”Este vorba de aeronavele mari, de Airbus-uri care au ajuns într-o fază critică a exploatării, iar, dacă am continua, ar fi costuri foarte mari şi pentru reparaţii, dar şi pentru mentenanţă. Nu mai sunt nişte aeronave foarte noi, nu sunt eficiente ca şi consum de combustibil (…). Trebuie căutate alte aeronave care să corespundă configuraţiei actuale de zbor. A început acum un proces de reanalizare a tot modelului de business (…) şi, cu ajutorul consultanţilor, sperăm să găsim configuraţia de rute care este cea mai avantajoasă pentru Tarom şi care poate să aducă cel mai mare venit”, a mai spus Buşe

Ministrul a adăugat că această analiză a modelului de business, făcută cu ajutorul unei firme de consultanţa, va fi finalizată până, cel târziu, în ianuarie 2017.

”Atunci, vom decide exact aeronavele. Cele care trebuiau înlocuite erau cele de capacitate mare (…). ATR-urile trebuie şi ele schimbate, e clar că sunt la o anumită etapă a vieţii lor. Când o să terminăm etapa aceea de consultanţă, o să hotărâm modelul de business, rutele pe care mergem şi, în funcţie de asta, o să fie comandate aeronave noi”, a mai spus ministrul Transporturilor.