Ministrul spaniol al Muncii: Românii vor beneficia de tratament favorabil

Cetăţenii români care vor vrea să lucreze în Spania, deşi vor avea nevoie de permis de muncă, vor beneficia de un tratament diferit, favorabil, faţă de cei din ţările extracomunitare, a declarat ministrul spaniol al Muncii şi Imigraţiei, Valeriano Gomez, la întâlnirea cu omologul său român, Sebastian Lăzăroiu.

Acesta a subliniat că măsura privind introducerea permisului de muncă pentru români este o decizie ce nu conţine niciun element de discriminare, informează Agerpres.

''Cel mai important este să fie clar pentru români că nu este vorba sub nicio formă de o decizie care să conţină cel mai mic element de discriminare. Spania a fost prima ţară latină din Uniunea Europeană care a ridicat moratoriul privind muncitorii români. Spania a ridicat moratoriul când nici Italia, nici Franţa, nici Germania, care nu este de tradiţie latină, şi nici alte ţări nu au făcut-o'', a subliniat Gomez.

Ministrul român al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, s-a întâlnit, joi, la Madrid, cu omologul său spaniol, Valeriano Gomez. Potrivit celor doi oficiali, citaţi de La Vanguardia, decizia Spaniei de a solicita permise de muncă pentru românii care vor să lucreze în această ţară nu-i va afecta pe românii care lucrează pe cont propriu, nici pe cei care se află deja în Spania şi nici pe cei care încasează deja ajutorul de şomaj.