Ministrul Sănătăţii cere demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Piteşti

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, solicită public demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Piteşti sau demiterea acesteia de către autorităţile publice locale, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, ca urmare a situaţiei copilului din localitatea Mioveni, consultat în mai multe spitale din Capitală, deşi situaţia lui era cunoscută încă de acum 11 zile de medicii din Piteşti.

"Din primele verificări efectuate, potrivit informării transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Argeş, situaţia acestui copil era cunoscută de personalul medical al Spitalului de Pediatrie Piteşti încă din data de 13 februarie, când copilul a fost adus de părinţi pentru consult de specialitate, acuzând febră şi scaune diareice. Cu toate acestea, în regim ambulatoriu, i s-a prescris tratament simptomatic. La data de 14.02.2016, copilul a fost transportat de părinţi la o clinică privată din Bucureşti, unde au fost efectuate o serie de analize", se arată în comunicatul de presă, citat de mediafax.ro.

Oficialii ministerului precizează că pe 21 februarie, copilul s-a prezentat la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, unde a fost consultat şi i s-a pus diagnosticul de “enterocolită dizenteriformă şi rectoragii”. Ulterior, copilul a fost îndrumat pentru consult de specialitate la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde a fost exclusă patologia chirurgicală şi i s-a recomandat revenirea la Institutul Matei Balş, în vederea internării.

"Părinţii au transportat copilul la Spitalul Victor Babeş, unde s-a constatat, la camera de gardă, că pacientul este echilibrat. După ce s-a efectuat o nouă serie de investigaţii, care au inclus coproculturi, examen coprocitologic, rotavirus absent, i s-a recomandat tratament simptomatic şi revenire în caz de agravare, cu diagnosticul de Enterocolita acută", mai anunţă ministerul Sănătăţii.

În data de 23 februarie, părinţii au revenit cu copilul la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului de Pediatrie Piteşti, unde pacientul a fost diagnosticat cu “boală diareică acută enteroinvazivă, cu Sindrom de Deshidratare Acut 5% şi sindrom febril asociat”. O zi mai târziu, a fost solicitat transferul la Spitalul Marie Curie Bucureşti, fără a se raporta cazul către Direcţia de Sănătate Publică Argeş.

Ministerul Sănătăţii mai informează că după internarea copilului la Bucureşti "au fost recoltate analizele de sânge şi coproculturi, în urma cărora s-au evidenţiat criterii de diagnostic asociate Sindromului Hemolitic Uremic. Din coprocultură, în urma testării, s-a pus pus în evidenţă prezenţa Verotoxinei secretate de o tulpină de Escherichia Coli".