Ministrul mediului îşi schimbă discursul: se va discuta reanalizarea taxei auto

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că în următoarele zile se va discuta, în cadrul ministerului şi al Guvernului, dacă este nevoie de o decizie pentru a modifica legislația privind taxa auto.

Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) afirmă că decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CEJ) privind legalitatea taxei de primă înmatriculare se referă la forma iniţială a legii prin care aceasta a fost introdusă şi nu la cea modificată în 2010. "Acordul asupra actualului conţinut al OUG rezultă şi din prevederile articolului 131 al hotărârii Curţii Europene de Justiţie. (…) Chiar dacă sunt cumpărate din România sau aduse din străinătate, toată lumea trebuie să le înregistreze, nu există niciun fel de discriminare. În acelaşi timp, conform articolului 51 al hotărârii Curţii, după intrarea în vigoare a modificărilor OUG din 2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv şi nu pot avea efect discriminatoriu între situaţiile constituite anterior şi cele posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ. Aceasta este prima noastră poziţie în legătură cu decizia Curţii, în zilele următoare vom mai discuta în cadrul Ministerului şi al Guvernului, pentru că din '90 încoace a existat o formă de taxare a maşinilor intrate în ţară. Vom analiza în continuare, am discutat cu premierul, voi veni cu o notă în Guvern şi vom analiza dacă este nevoie de o decizie pentru a modifica această OUG care e în vigoare din decembrie 2010. Speţa la care a fost făcută analiza de Curte e speţa din OUG 50/2008, deci nu la OUG care este în vigoare din 2010", a declarat  ministrul, citat de Mediafax.ro. Juriștii Ministerului Mediului și Laszlo Borbely au viziuni diferite Deși ministrul Mediului declara, pe 11 februarie, că dacă „cineva nu vrea să plătească taxa auto și nu își permite, atunci să meargă pe piaţă să-şi ia o maşină veche de 5-6 ani, dar înmatriculată deja în România”, iar cu alte ocazii, a explicat că ponderea cea mai mare a importurilor auto o ocupă mașinile second hand. Astăzi, Ministerul Mediului susține că legea actuală nu descurajează importul de mașini vechi. Reacția ministerului vine după ce o decizie emisă, ieri, de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene de la Luxembourg apreciază că România încalcă legislaţia europeană prin faptul că taxa de primă înmatriculare în România discriminează autoturismele second-hand cumpărate din afara ţării. Astfel, Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) afirmă, printr-un  comunicat de presă,  că decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CEJ) privind legalitatea taxei de primă înmatriculare se referă la forma iniţială a legii prin care aceasta a fost introdusă şi nu la cea modificată în 2010. „Forma actuală a OUG din decembrie 2010 a fost finalizată cu sprijinul şi în urma unor consultări permanente cu experţii Comisiei Europene. De altfel, acordul asupra actualului conţinut al OUG rezultă şi din prevederile articolului 31 al hotărârii Curţii Europene de Justiţie. În prezent, aceasta taxă se percepe pentru toate autovehiculele, la prima înmatriculare în România, indiferent de provenienţa lor şi de cetăţenia şi naţionalitatea proprietarilor”, se precizează într-un punct de vedere al MMP în legătură cu decizia CEJ de joi referitoare la conformitatea taxei auto. În plus, juriștii Ministerului susțin că magistrații Curții Europene de Justiţie nu se pronunţă asupra legalităţii actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă acea taxă descurajează punerea în circulaţie în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumparate în alte state membre. Borbely ține evidența mașinilor sechond-hand importate "Dacă cineva nu vrea să plătească taxa auto, atunci să meargă pe piaţă să-şi ia o maşină veche de 5-6 ani, dar înmatriculată, deja, în România”, declara ministrul Mediului pe 11 februarie, într-o conferință de presă. Ministrul Mediului a mai precizat în acea conferință că  în anul 2010, au ajuns în ţară aproximativ 130.000 de maşini mai vechi de zece ani dintr-un total de 230.000 de unităţi second-hand. „Am statistica anului 2010 care arată că au fost vândute circa 105.000 de maşini noi şi au fost aduse în ţară 230.000 de maşini second-hand, dintre care 130.000 mai vechi de zece ani. România nu poate să-şi permită să cheltuie 722 milioane lei pentru programul «Rabla», şi să permită în acelaşi timp, fără niciun fel de rigurozitate şi taxe să se aducă în ţară maşini second”, a atras atenţia Borbely la acea vreme. Ce spune decizia Curții de Justiţie a Comunităţilor Europene Instanța europeană apreciază că dreptul UE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare pentru autovehicule cu ocazia primei înmatriculări, dacă este descurajată punerea în circulaţie a unor vehicule second-hand cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor maşini similare de pe piaţa naţională. Curtea de Justiţie a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele second-hand importate care sunt destul de vechi şi uzate, chiar dacă valoarea taxei de înmatriculare este redusă şi ţine seama de deprecierea lor, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională nu sunt supuse unei astfel de sarcini fiscale. Astfel, reglementarea din România descurajează importul şi punerea în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state din UE, susţine Curtea de Justiţie. „Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor şi să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naţionale şi descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”, se arată într-un comunicat al instituţiei. Taxa respectă principiul neutralității Totodată, Curtea Europeană de Justiţie constată că România nu încalcă legislaţia europeană în ceea ce priveşte neutralitatea taxei. În acest sens, există o încălcare a dreptului UE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depăşeşte valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul naţional, se explică în comunicat. Taxa de poluare a crescut anul acesta cu 45-50% Taxa  poluare auto  a crescut, de la 1 ianuarie 2011, în medie, cu 45-50%, în funcţie de vechime şi puterea maşinii. Astfel,  începând din acest an, se va achita taxa auto şi pentru maşinile Euro 5. Cuantumul taxei este cuprins între 40 de euro pentru o maşină cu motor de 1.100 cmc şi o vechime de doi ani, şi 1.867 euro, în cazul unei maşini noi de 4.200 cmc. Pentru motorizările mici, de 1.100 cmc, taxa se situează între 40 şi 50 de euro (mai mare pentru maşinile noi), pentru cele cu motoare de 1.150 cmc - între 57 şi 73 de euro, iar pentru cele de 1.200 cmc - între 54 şi 76 de euro, în funcţie de vechimea maşinii. La motorizările de 1.400 cmc, taxa variază între 108 şi 130 de euro, la 1.461 cmc - între 174 şi 220 de euro, iar la 1.598 de cmc taxa va fi de 329 de euro. Pentru versiunea Dacia Duster cu motor de 1,6 litri şi un preţ de 10.950 euro, taxa auto va fi de 329 de euro. Pentru autoturismele cu motorizări de 2.000 cmc, taxa se situează între 342 şi 413 euro, în funcţie de vechime, pentru 2.200 cmc - între 604 şi 765 euro, pentru 3.000 de euro - între 895 de euro şi 1.133 euro, iar pentru 3.200 cmc taxa se va situa între 953 şi 1.152 euro. Totodată, cumpărătorii de maşini uzate fără dotări suplimentare, de exemplu aer condiţionat şi airbag, vor plăti o taxă mai mare începând din 2011, potrivit normelor metodologice de aplicare a ordonanţei privind taxei auto. În plus, taxa auto poate fi redusă în baza unor formule de calcul care ţin cont de gradul de depreciere a maşinii, calculat în raport cu diferenţa de vechime între data primei înmatriculări şi anul de fabricaţie înscris în cartea de identitate a vehiculului, starea generală şi nivelul de dotare. Coeficienţii de reducere a taxei auto calculaţi în funcţie de vechimea maşinii vor fi reduşi de la o diferenţă 1,03-1,10 la la 1,01-1,04, iar cei raportaţi la starea generală a autovehiculului, respectiv aspectul exterior şi interior (semne de coroziune şi deteriorare pe caroserie, revopsire, curăţenia tapiţeriei, starea componentelor de bord) vor scădea de la 1,10 la la 1,05. Atunci când noua cotă totală de reducere, calculată pentru toţi aceşti indicatori, este mai mare de 90%, se va aplica o cotă de reducere de 90%. Până în prezent, cota maximă de reducere acceptată era 95%.