Situație scandaloasă în Ministerul Afacerilor Interne. Proaspăt instalat, ministrul Marcel Vela a anunțat că angajările au fost blocate, stopând, astfel și concursurile din Poliția Română, pe motiv că erau organizate pe „pile și relații”. Efectul acestei decizii se repercutează, însă, și asupra instituțiilor de învățământ, una dintre cele mai afectate fiind Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, acolo unde există un deficit de cadre de peste 60 la sută. Specialiști în domeniu au explicat, pentru EVZ, că pe tinerii viitori polițiști nu mai are cine să îi învețe meserie de aproape trei ani încoace
Un anunț făcut, marți, de ministrul afacerilor interne, Marcel Vela a generat un val de critici la adresa celor care se află și s-au aflat la conducerea MAI, în ultimii ani. Mai exact, noul ministru a anunțat că angajările la MAI au fost blocate, iar în viziunea oficialului Guvernului aceasta nu reprezintă o problemă pentru că, oricum, concursurile erau organizate pe „pile și relații”. Explicația lui Vela este că la Ministerul Afacerilor Interne va urma o reorganizare, până la realizarea bugetului pentru 2020, iar această suspendare a concursurilor este un fenomen normal.
„Această sistare și această suspendare este firească, având în vedere că dorim pentru 2020 o regândire și o reorganizare a ministerului și, evident, o propunere de buget pertinentă și corectăm pentru 2020”, a declarat minsitrul.
Sindicatele, în schimb, susțin că, prin această măsură, Marcel Vela menține aceeași situație, ca și în trecut, în care la comanda inspectoratelor județene de poliție sau a altor unități aflate în subodinea MAI vor fi numiți comandanți, cu împuternicire, ce pot fi controlați politic.
Lipsa de pregătire se repercutează asupra populației
În acest context, specialiști din cadrul MAI, ne-au explicat că problema de fond în Poliția Română și nu numai stă în lipsa de pregătire a agenților și a studenților. Din acest motiv, sunt agenți tineri care nu știu cum să întocmească un proces-verbal sau nu ştiu procedura de intervenţie în anumite situaţii. În secțiile de poliție sunt prea puțini „veterani” care să îi învețe cum să aplice legea în stradă. Sistemul deficitar de învățământ se repercutează, în cele din urmă, asupra populației care apelează la oamenii legii.
Cea mai titrată academie funcționează de ceva timp în regim de avarie
Din 2016, an în care numeroși specialiști în domeniu, inclusiv profesori la școlile MAI, au ieșit la pensie, instituțiile de învățământ de profil se confruntă cu o reală lipsă de profesori. La Academia de poliţie este acoperit doar circa 40 la sută din necesarul de cadre didactice. „S-a ajus ca, la anumite discipline, să fie chemați ofițeri de la direcțiile de specialitate ale Inspectoratului General al Poliției Române ca să le predea studenților. Or, acești ofițeri nu sunt cadre didactice”, au precizat sursele EVZ.
Aceleași surse au precizat: „Nu mai există profesori specializați în infracțiuni judiciare şi economice, de exemplu”. În plus, foștii profesori cu experiență sunt plătiți cu sume rușinos de mici pentru a participa la programele de licenţă, masterat sau doctorat, la plata cu ora. Paradoxal, există situaţii în care foști profesori ai Academiei nu mai sunt acceptați pentru că, fiind civili, nu mai au certificate ORNISS, care le permite accesul la documente clasificate, deși unii dintre ei au scris manualele după care învață studenții. O altă problemă este numărul mic de doritori să devină profesori, după „scandalul plagiatelor” care a zguduit principala instituție de învățământ a MAI.
„Chiar dacă sunt specialiști în cadrul MAI, cei mai mulți nu își doresc să devină cadre didactice din cauza salariilor mici de la Academia de Poliție”, a explicat un specialist . Acesta a punctat că este absolut necesară reaşezarea programei de învățământ, salarizarea corespunzătoare a cadrelor didactice și identificarea unor soluții de executare a practicii, în așa fel încât studenții și cursanții școlilor de agenți ale MAI să participle la activități, alături de polițiști, jandarmi, pompieri etc.
Scolile doctorale din Academie nu au mai organizat concurs de admitere în ultimii 2 ani, cu toate că, pentru a deveni cadru didactic este obligatorie deţinerea titlului de doctor. „Acest aspect nu ridică oare un semn de întrebare? Nu mai este nevoie de cadre didactice şi de profesionişti în MAI?”, se întreabă speciliștii.
Numiri doar cu aprobarea șefului MAI
Anunțul ministrului de Interne survine după ce toate unitățile MAI au primit o circulară în care se anunță suspendarea tuturor concursurilor aflate în desfășurare pentru ocuparea posturilor de conducere sau execuție vacante pentru polițiști, personal contractual sau cadre militare. Conform documentului, inițierea în vederea ocupării acestor posturi prin concurs trebuie să se facă numai cu aprobarea ministrului afacerilor interne la solicitarea motivată a structurilor MAI, în situații temeinic justificate și cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobate și bugetul alocat pentru cheltuieli de personal.