Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat azi că România discută cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) obţinerea unui împrumut şi că speră ca negocierile să se finalizeze cu succes.
"România discută cu FMI pentru a obţine noi împrumuturi. Sper că discuţiile se vor încheia cu succes", a afirmat Steinmeier, după o întrevedere cu omologul său român, Cristian Diaconescu, aflat într-o vizită de lucru în Germania.
Boc neagă Surse oficiale au declarat ieri că o delegaţie din care fac parte viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Cristian Popa şi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Bogdan Drăgoi se află la Washington, unde poartă discuţii "de tatonare" cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional privind un eventual acord.
Premierul Emil Boc a negat însă acest lucru, susţinând că discuţiile cu Comisia Europeană sunt singurele pe care Guvernul le are în prezent, în mod oficial, legate de posibilităţile şi modalităţile de finanţare a deficitului.
CITIŢI ŞI: FMI, critic cu Uniunea Europeană