Ministrul german de externe: „Cei care ne spun «Intraţi în Libia!» sunt aceiaşi care strigă «Plecaţi din Afganistan!»”

Şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle, explică într-un interviu acordat publicaţiei „Der Spiegel” de ce ţara sa a hotărât să nu participe la intervenţia militară în Libia.

„Gaddafi trebuie să plece, fără îndoială”, spune tranşant ministrul german de externe, insistând însă asupra faptului că acest obiectiv trebuie atins prin intensificarea sancţiunilor la adresa puterii de la Tripoli. „Curtea Penală Internaţională îl anchetează pe dictatorul libian, există o restricţie de călătorie care îl vizează pe el şi clanul lui, iar finanţarea regimului a fost stopată”, reaminteşte Westerwelle. „Gaddafi trebuie împiedicat să găsească noi surse de venit pentru a angaja noi mercenari şi aici mă refer inclusiv la banii din vânzările suplimentare de petrol”, insistă oficialul german. Ministrul reaminteşte că nu doar Germania, Rusia şi China s-au abţinut de la votul din Consiliul de Securitate privind rezoluţia ONU 1973, ci şi alte două state importante de pe scena politică internaţională: India şi Brazilia. În privinţa percepţiei opiniei publice germane asupra deciziei Berlinului, Westerwelle are un singur comentariu: „Am observat că, în Germania, cei care ne spun «Intraţi în Libia!» sunt aceiaşi care strigă «Plecaţi din Afganistan!». Contingentul german din Afganistan este format din aproximativ 5.000 de militari. „Sunt convins că am luat decizia corectă” Guido Westerwelle este ferm convins că decizia Germaniei de a nu interveni în Libia este una corectă. „Nu am dorit să ne aventurăm pe o pantă alunecoasă care ar fi dus la participarea trupelor germane într-un război în Libia. După examinarea repercusiunilor unei misiuni militare, cu toate riscurile pe care aceasta le presupune, am ajuns la următoarea concluzie: nu vom lua parte la intervenţie cu trupele noastre, indiferent cât de onorabile ar fi motivele care i-au determinat pe partenerii noştri să acţioneze diferit”, subliniază Westerwelle.