La finele lunii octombrie va avea loc o a doua rectificare bugetară, a spus astăzi ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a prezentat detaliile primei rectificări, votate marți de Guvern.
Acesta a completat că, în urma rectificăcirii „deficitul este cel asumat. Modificările au fost agreate și cu partenerii noștri, iar Consiliul fiscal a anunțat că este o modificare fezabilă”.
„Au avut loc redistribuiri între instituții, pe zona de fonduri europene, pentru că nu are rost să blocăm sume acolo unde nu sunt cheltuite.Fiecare minister trebuie să răspund de ce nu au fost cheltuite”, a mai spus ministrul.
„În octombrie, când va avea loc o a doua rectificare vom avea o analiză pentru a vedea cum au fost cheltuite sumele alocate la această primă rectificare pentru a vedea cum au fost cheltuite aceste sume”, a comentat Teodorovici.
Principalele modificări aduse de actuala rectificare:
- Cheltuielile de personal cresc cu 594,2 milioane lei pentru plata tranșei a III-a din titlurile executorii pentru drepturile salariale obținute în instanță, asigurarea plății integrale a drepturilor salariale stabilite pentru anul 2015;
- Cheltuielile cu bunuri şi servicii cresc cu 56,9 milioane lei, în principal pentru cheltuieli de întreținere și funcționare ale misiunilor diplomatice, instanțe judecătorești, Agenția Națională de Administrare Fiscală, misiuni specifice Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Informații Externe;
- Transferurile între unităţi ale administraţiei publice se diminuează pe sold cu 1.531,9 milioane lei. Prin rectificare se propune alocare de fonduri în principal pentru transferuri de echilibrare către bugetele de asigurări sociale concomitent cu majorarea subvențiilor de la bugetul de stat pentru funcționarea Institutului Național de Cercetare ”Cantacuzino”, pentru sistemul penitenciar, achiziționarea de module ATI standard și transferuri pentru acțiuni de sănătate și investiții la spitale. De asemenea, au fost cuprinse 41,6 milioane lei reprezentând sumele aferente cotelor din taxe pe jocurile de noroc;
- Alte transferuri se majorează cu 213,0 milioane lei;
- Cheltuielile cu asistenţa socială cresc cu 1.305,4 milioane lei în principal pentru plata alocației de stat pentru copii majorată, asigurarea pensiilor de serviciu pentru: personalul aeronautic, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, precum și pentru plata indemnizaţiilor majorate pentru persoanele persecutate din motive politice și entice, veterani și văduve de război;
- Alte cheltuieli cresc cu 556,5 milioane lei pentru hotărâri CEDO, despăgubiri aferente procesului de restituire a proprietăților și sume pentru restaurarea unităților de cult;