Suspendarea calendarului de liberalizare a pieței gazelor ar trebui fundamentată pe o analiză tehnică, altfel vor fi create false dezbateri, a declarat, astăzi, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, prezent la o conferință pe teme energetice.
El a fost întrebat ce răspuns are Ministerul Energiei la solicitarea Autorității de Reglementare în Energie privind suspendarea calendarului de liberalizare, care prevede scumpirea gazelor cu 10% de la 1 iulie. Aceasta în condițiile în care prețul gazelor pe piețele internaționale a ajuns la nivelul celor de producție internă și este în scădere.
"Orice decizie ar trebui fundamentată pe un studiu. Am solicitat un studiu pe baza căruia să ne fundamentăm o anumită abordare, altfel riscăm să emitem opinii și să creăm false dezbateri", a precizat ministrul, citat de Agerpres.
El a repetat faptul că nu a auzit decât păreri pe această temă. "Înainte să ne dăm cu părerea, ar trebui să vedem dacă sunt lucruri bazate pe o analiză tehnică. Am auzit păreri, păreri", a adăugat Grigorescu.
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a solicitat Ministerului Energiei abrogarea, de la 1 iulie, a Hotărârii de Guvern prin care a fost instituit calendarul de liberalizare a pieței gazelor naturale pentru populație.