Mihnea Costoiu a declarat astăzi, la dezbaterea pe tema iniţiativei introducerii uniformelor în şcolile din Sectorul 6, că educaţia se face începând de la ţinută, fără a fi vorba doar de ţinuta vestimentară, potrivit mediafax.ro.
"Şcoala, de multe ori, a devenit locul unei parade în care sunt expuse ţinutele extravagante şi uneori indecente. Dacă nu spunem acest lucru, greşim faţă de copii", a spus Costoiu, adăugând că ar trebui să li se explice copiilor rolul ţinutei şcolare, care nu este de uniformizare.
Ministrul a mai precizat că orice decizie trebuie luată numai cu acordul elevilor, dar că ei trebuie înțeleagă de ce doresc sau nu uniforma. De asemenea, Mihnea Costoiu a mai afirmat că decizia trebuie să fie luată la nivelul şcolii, însă nici ministerul, nici inspectoratul şcolar şi nici instituţia de învăţământ nu trebuie să se ocupe de achiziţia ţinutelor şcolare.
"Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să se ocupe de partea pe care o are în responsabilitate, nu de construcţii de clădiri şi de achiziţii. Şcoala, ministerul, inspectoratul nu trebuie să se amestece în achiziţia acestor produse", a mai spus ministrul delegat pentru Învăţământ Superior.