A început joaca cu manualele elevilor. Ministrul Educației VA RENUNȚA la manualul UNIC

După ce anul trecut manualul unic a fost adoptat, noul ministru al Educației vrea să renunțe la acest lucru. Noile manuale vor fi mai scumpe conform declarației Ecaterinei Andronescu pentru că se va pune accentul pe calitate.

"E deja pe site-ul Ministerului Educaţiei noua metodologie pentru elaborarea manualelor în acest an. Se renunţă la ideea de manual unic. (...) În metodologie accentul l-am pus pe calitatea manualului, pe criteriile care vizează calitatea şi care ţin de conţinutul ştiinţific corect, de adaptarea la programă, respectarea programei, adaptarea la vârsta copilului. Pe toate aceste criterii de calitate un manual poate aduna 100 de puncte, intră în a fi selectat dacă obţine cel puţin 95 de puncte. Nu va mai fi un manual unic şi vor fi editurile care vor veni cu manuale. Vor fi făcute evaluări separate pe calitate şi apoi ne uităm la preţ. Primul considerent este cel legat de calitate, pentru că până la urmă calitatea manualului contează foarte mult pe masa elevului şi a profesorului. Manualul rămâne una dintre cele mai importante resurse educaţionale", a declarat ministrul Educaţiei marţi seară la Realitatea TV.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că autorii de manuale pot fi şi profesori din învăţământul universitar. "Am mai făcut un lucru în această metodologie, care a lipsit anul trecut, şi anume, autorii de manuale pot să fie şi profesori din învăţământul universitar, pot să fie şi în parteneriat cu profesorii din învăţământul preuniversitar. (...) Vom încerca să folosim Editura Didactică pentru manualele cu care editurile nu vin la licitaţie - este vorba despre manualele pentru minorităţi, sunt puţine la număr", a explicat ministrul.  

Manualul unic a fost introdus în timpul mandatului fostului ministru al Educaţiei, Liviu Pop, care declara că prin această măsură vrea să scape de "baronii manualelor".

La scurt timp după reinvestirea în funcția de ministru al Educației, Ecaterina Andronescu declara pentru Știrile Pro TV că “Manualul unic nu a fost o decizie tocmai fericită. Faptul că manualele au arătat aşa ar trebui să ne pună pe gânduri. Prin competiţie ar creşte şi calitatea manualelor”.