Ministrul Economiei a fost în inspecție pe litoral. Sunt prea puține plaje omolagate ”Blue Flag”

Plajă preferată de români, închisă pentru două luni; sursa foto: stefan radu oprea / facebook

Plajele românești nu îndeplinesc standardele internaționale iar din acest motiv nu sunt incluse în cataloagele de specialitate. De asemenea, prețurile practicate pe litoral sunt foarte mari, drept pentru care românii preferă să își petreacă vacanțele în străinătate, unde pentru aceeași bani au parte de condiții mult superioare.

Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea a fost în inspecție pe litoral, de unde se supraveghează calitatea serviciilor pe care le primesc turiștii români și străini.

Demnitarul a ajuns la concluzia că este nevoie de o colaborare între diversele instituții ale Statului Român și patronatul industriei hoteliere, astfel încât calitatea serviciilor oferite turiștilor să primeze.

”Starea de provizorat, lipsa predictibilității duce la lipsa investițiilor de calitate din partea antreprenorilor din turism. Astăzi avem doar șase plaje care au primit eticheta de calitate Blue Flag. Puțin pentru cei 245 de km de litoral. Prevenția și îndrumarea sunt foarte importante pentru mine, îmi doresc ca mediul de afaceri să găsească parteneri corecți în reprezentanții statului român. Corect înseamnă să fii alături de antreprenor cu sfaturi și îndrumare, dar și alături de consumator prin aplicarea sancțiunilor necesare atunci când regulile și legislația sunt încălcate. Cred că printr-un dialog continuu și implicare cazurile în care vor fi aplicate sancțiuni vor fi din ce în ce mai rare”, susține ministrul.

Litoralul trebuie să ajungă o opțiune pentru turiștii români

De câțiva ani, românii preferă să își petreacă vacanțele în alte locuri, altele decât cele de pe litoralul românesc. Printre opțiunile acestora se numără, Turcia, Grecia, Croația, Sicilia sau Cipru.

Oamenii spun că pentru sume de bani mai mici, decât cele care sunt percepute pe Litoral, primesc servicii net superioare.

Ministrul Oprea a ajuns la concluzia că este nevoie de o poveste de succes, care să se întâmple în Stațiunile de la Marea Neagră, pentru ca turiștii români să revină în masă, aici.

”Dacă ne dorim ca litoralul românesc să fie o opțiune pentru turiștii români și străini trebuie ca împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, județene și naționale să stăm la aceiași masă a dialogului cu operatorii din turism, cu specialiștii pentru a avea un produs turistic vandabil și competitiv. Trebuie să creăm împreună povestea de succes care să atragă turiștii pe litoral, acest lucru înseamnă infrastructură turistică adecvată și raport calitate preț competitiv. Încă avem de lucru, dar obiectivul de a avea turiști mulțumiți trebuie să ne unească eforturile”, mai crede ministrul Oprea.