Ministrul de Interne, boicotat de un senator PSD exact ca-n scandalul „Nicușor Dan VS Bădulescu”

Zeci de localități din România sunt inundate, iar politicienii noștri mai-mai că se iau la bătaie.

Ministrul de Interne Marcel Vela a fost întrerupt și criticat de senatorul PSD Cristian Resmeriță, în timpul unei vizite în localitatea Lupeni, afectată de inundații.

Mai jos redăm o parte a schimbului de replici dintre cei doi:

„Cristian Resmeriță: Domnule ministru, stați numai puțin. Ați venit să politizați? Stați numai puțin. Adică, nu pot să particip la o întâlnire unde eu reprezint oamenii?

Marcel Vela: Vreți să va certați cu mine acum?

Cristian Resmeriță: Domnule ministru, cum mă tratați? Veniți în locul în care eu m-am nascut și eu locuiesc și faceți astfel de lucruri cu mine? Chiar ați venit să politizați tot aici? Inundațiile, oamenii... Dar cum vă permiteți să îmi spuneți mie? Ce să îmi spuneți? Să părăsesc, ce?

Marcel Vela: Nu. Am spus să...

Cristian Resmeriță: Sunteti pe stadionul municipiului Lupeni, al oamenilor de aici. Este și stadionul pe care eu am voie să stau.

Marcel Vela: Domnul... puteți să dați sonorul mai încet?

Cristian Resmeriță: Domnul senator...

Marcel Vela: Mai întâi nu aveți mască. Și vă rog să luați distanță.

Cristian Resmeriță: Dumneavoastră v-ați apropiat de mine. Cu mine nu faceți treburi din astea.

Marcel Vela: Vă rog să vorbiți mai încet. Nu țipați.

Cristian Resmeriță: Vă rog să dați declarațiile, le ascult și eu. Dar cum vă permite-ți să îmi spuneți să plec?

Marcel Vela: Așa îmi permit eu.

Cristian Resmeriță: Dumneavoastră m-ați jignit într-un mod impardonabil. Veniți să faceți campanie. Eu aici stau.

Marcel Vela: Ca dumneavoastră au fost o sută”, potrivit digi24.ro.

OUG pentru sprijinul românilor afectați de inundații

Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, şi prefectul judeţului, Vasilică Potecă, s-au deplasat în punctele „fierbinţi”, au discutat cu oamenii şi le-au transmis autorităţilor locale să trimită în următoarele două zile către Instituţia Prefectului – Judeţul Hunedoara o primă estimare a pagubelor produse de viitură.

,,Urmează ca, în regim de urgenţă, guvernul României să aprobe o ordonanţă de urgenţă pentru alocarea fondurilor necesare sprijinului locuitorilor şi al autorităţilor pentru eliminarea distrugerilor provocate în infrastructura localităţilor din vestul Văii Jiului’, se arată într-o informare a Prefecturii Hunedoara.

În timpul inundațiilor au fost evacuaţi peste 300 de locuitori și au fost distruse mai multe poduri şi podeţe. De asemenea, au fost inundate aproape 350 de gospodării şi terenuri agricole.

Marcel Vela a dispus măsuri, cu ocazia deplasării sale în această zonă, atât pentru siguranţa oamenilor afectaţi de viituri, cât şi pentru diminuarea pagubelor produse de revărsarea Jiului de Vest, care a afectat localităţile Lupeni, Valea de Brazi, Uricani, Câmpul lui Neag şi Aninoasa.

Sursa: digi24.ro.