Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, a afirmat că militarii nu au pensie specială, ci pensie de serviciu.
Potrivit ministrului, tensiunile crescute generate de situația pensiilor nu fac altceva decât să inducă „o stare de frământare şi nelinişte într-o instituţie de bază, fundamentală, a statului român”
De asemenea, Ciucă mai susține că Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni și cei care nu, deoarece participarea la teatre de operații este posibilă cu sprijinul colegilor din țară.
„Despre pensii... o chestiune pe care o putem înţelege şi într-o altă notă decât cea a pensiilor militare. Pentru că atunci când vorbeşti de o separare la nivelul instituţiei militare, eu cred că obiectivul nu este acela de a analiza într-un mod onest şi echitabil situaţia pensiilor ci, mai degrabă, de a induce o stare de frământare şi nelinişte într-o instituţie de bază, fundamentală, a statului român, care se bucură de încrederea şi suportul populaţiei într-un procent covârşitor de mare", a scris pe pagina sa de Facebook Nicolae Ciucă.
Militari nu sunt numai în armată - militari sunt şi în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională