Ministrul Agriculturii: Primul pas în cazul reciclării ambalajelor este amânarea termenului de plată

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, consideră că poate fi identificată o soluţie în cazul reciclării ambalajelor puse pe piaţă de industria alimentară românească.

El crede că primul pas ar trebui să prorogarea termenului de plată, cu o lună sau două, termen care a intrat în vigoare pe 25 ianuarie 2016, pentru a se evita un blocaj, informează Agerpres

"Eu cred că se poate identifica o soluţie, dar cred că trebuie ascultaţi şi producătorii din industria alimentară pentru că ei au cifre, au argumente. În opinia dânşilor este nevoie de continuarea dialogului, altfel se ajunge la un blocaj în care au de ales: fie dau faliment, fie introduc costurile în preţ. Legea este în aplicare şi ei trebuie să plătească 2 lei /kg de ambalaje.(...) Deocamdată s-a discutat de o proprogare de o lună sau două, până se găseşte soluţia cea mai bună. Nu pot să mă pronunţ dacă se va întâmpla, decizia este la Ministerul Mediului, dar cred că trebuie să se găsească o soluţie", a spus Irimescu, joi seară, la TVR.

Acesta a precizat că producătorilor li se reproşează că au acceptat un preţ modic de 65 de bani pe kg de ambalaj în contractele încheiate cu OTR-urile, deşi ştiau că nu se reciclează. 

"Premierul a spus că trebuie să discutăm această problemă. Eu am discutat şi la Ministerul Mediului şi am avut discuţii şi cu cei de la Ministerul Economiei şi al Finanţelor, dar producătorii susţin nu au reuşit să ajungă la o înţelegere. Eu cred că se poate găsi o soluţie, dacă se găseşte puţină întelegere, dacă ne uităm concret la problemă. Există riscul să plătească aceste sume, dar în final să nu se recicleze, nu am nicio garanţie, dacă eu ca instituţie a statului nu mă asigur că se reciclează. Unde este de fapt problema? Nu a plătit producătorul cât trebuie. Producătorilor noştri, concret, li se reproşează că ei au acceptat, în principiu, un preţ modic de 65 de bani pe kilogram deşi ştiau că nu se reciclează, dar trebuia feedback-ul, să vină să spună tu nu ai plătit cât trebuie, nu se reciclează şi vom ajunge să fim introduşi în infringement de Comisia Europeană", a explicat şeful MADR.