Ministerul TURISMULUI să promoveze România prin filme de la BOLLYWOOD

Ministerul Turismului are în plan desfășurarea unei campanii integrate, în anul 2017, pentru repoziționarea pe piața internațională a turismului. Ca parte a acestei strategii de comunicare se află şi “realizarea de campanii integrate, utilizând şi execuţii TV, prin plasarea în seriale TV new age, populare, produse în principal în SUA sau la Bollywood, coproducții televizate şi promovare pe televiziuni de nișă”, se arată în proiectul de buget al instituţiei.

Patronatele din turism au cerut insistent crearea unui minister care să gestioneze acest domeniu. Potrivit proiectului de buget, ministerul vrea creşterea încasărilor din turism ca procent în PIB de la 1,8% anul trecut, la 2% anul acesta, respectiv la 2,5% în 2018. 

De asemenea, Ministerul Turismului şi-a planificat extinderea sezonului turistic de la 90 de zile, în 2016, la 120 de zile, anul în curs. În plan intră şi realizarea de investiţii în turism de la 19,9 milioane lei, anul trecut, la 25 milioane lei, în 2017, dar şi în anii următori. 

Ministerul vrea să atragă mai mulţi turişti în România, locali sau străini, prin:

-    Dezvoltarea și promovarea unei rețele de drumuri verzi ce pot fi parcurse nemotorizat  -    Valorificarea potențialului speologic și al salinelor  -    Dezvoltarea turismului sportiv, revigorarea sectorului de tratamente și terapia anti-ageing sau atragerea în stațiunile din România a reprezentanților caselor de sănătate din Europa  -    Dezvoltarea și valorificarea centrelor istorice ale marilor orașe, dezvoltarea rutelor culturale, europene/naționale. -    Îmbunătățirea prezenței pe internet prin dezvoltarea site-ului de promovare turistică www.romania.travel, dezvoltarea și creșterea performanței portalului de știri în domeniul turismului: www.newsturism.ro, creșterea vizibilității pe rețelele de socializare, desfășurarea campaniilor pe bloguri interne și internaționale, continuarea campaniei actuale de e-mail marketing prin dezvoltarea permanentă a bazei de date, inclusiv la nivel internațional. -    Valorificarea diasporei ca ambasador al turismului prin încurajarea organizării a cât mai multor evenimente oficiale și informale cu tematică românească de către comunitățile românești, eventual cu sprijinul ambasadelor și reprezentanțelor de turism ale României, cu invitarea unui număr cât mai mare de persoane din actualele țări de reședință, inițierea unei campanii dedicate românilor din străinătate (exemplu: "Romania is not about borders. Romania is about spirit”) de sensibilizare și conștientizare a importanței pe care membrii diasporei o au, în calitate de purtători și multiplicatori ai mesajelor pozitive despre țara noastră; conceperea unei campanii virale dedicate diasporei (exemplu: "Ask me what X - Dracula, Nadia Comăneci, etc. - and I have in common?"), care să faciliteze furnizarea de informații, online și offline, cu și despre România, în comunitățile în care trăiesc români. -    Reducerea sezonalității prin stimularea interesului turiștilor români și străini, pentru petrecerea sfârșitului de săptămână sau a vacanțelor scurte, în sezoanele de primăvară și de toamnă, în zone turistice din țară.

Cum se vor împărţi banii de investiţii

Ministerul Turismului are alocat pentru acest an un buget de 80 milioane lei, din care 783 mii lei se estimează că vor proveni din fonduri europene aferente cadrului financiar 2014 – 2020, potrivit proiecţiei bugetare prezentate public.

O parte din aceşti bani, respectiv suma de 25 milioane lei, se va duce pentru finanţarea următoarelor proiecte: 1. Consiliul local Borsec, Judeţul Harghita - Dezvoltarea infrastructurii turistice de agrement, staţiunea Borsec (finalizare contract lucrări centru balneoclimateric) – cost: 1,8 milioane lei  2. Consiliul local Lupeni, Judeţul Hunedoara - Schi în România, staţiunea Straja (finalizare fază funcţională) – cost: 3,7 milioane lei  3. Consiliul local Govora, Judeţul Vâlcea - Construcţie centru de informare turistică şi bază de kinetoterapie (finalizare contract lucrari/proiect) – cost: 200.000 lei  4. Consiliul local Voineasa, Judeţul Vâlcea - Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa (finalizare contract lucrări/proiect) – cost: 14,4 milioane lei 5. Consiliul local Câmpulung Moldovenesc, Judeţul Suceava - Schi în România, staţiunea Câmpulung Moldovenesc, finalizare tronson I – cost: 4,9 milioane lei